Editura Evenimentul si Capital

Traduceți singuri, ca să nu vă „traducă” alții. Relaxare și distracție. REFLEXUL DE CULTURĂ

Autor: | | 1 Comentarii | 1995 Vizualizari


A doua frază a comunicatului o precizează pe prima. În fine, a treia frază zice așa: „We urge the Parliament of Romania to reject proposals that weaken the rule of law and endanger the fight against corruption.” Marea presă românească a tradus „Cerem imperativ Parlamentului României să…” Cum a ajuns „to urge” să însemne „a cere imperativ” și să arunce în aer piese grele ale gazetăriei autohtone, rămîne un mister. Sincer, cred că presa noastră era interesată de un titlu tare, or ceva de genul „Îndemnăm Parlamentul României să…” e vax pe lîngă „Cerem imperativ Parlamentului României să…” . Cererea imperativă, la o adică, se lasă și cu război – nu-i de joacă! Apoi, cred că au fost și ziare care erau interesate anume să promoveze o atmosferă anti-americană. Sosul general, preparat de mult timp în anumite medii, e cam așa: americanii ne obligă să le dăm miliarde ca să cumpărăm rachete și apoi ne mai și scuipă în ochi, păi să nu te apuce dracii? Informația că americanii „ne cer imperativ” ceva nouă, neatîrnaților, merge perfect cu sosul acesta. Avem, cum ar spune specialiștii, o manipulare de toată frumusețea. Manipularea, însă, ține doar la cei care nu au exercițiul de a traduce singuri.

Dacă există cititori ai rubricii mele mai vechi care au deprins plăcerea de a traduce singuri, atunci e sigur că ei nu au putut fi duși cu „cererea imperativă”. Indiferent de părerea lor despre statul paralel, știu bine că au înțeles ce zic americanii. De aici încolo, e fiecare cu judecata lui. Dar judecata trebuie să se bazeze pe realitate și nu pe ficțiune. Iar gîndul că măcar un singur om nu a putut fi fentat pentru că a deprins exercițiul traducerii pentru sine urmare a textului meu, îmi dă mie, umilul autor ale acestor rînduri, cea mai mare „relaxare & distracție” posibilă.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate