Tradiții, OBICEIURI și SUPERSTIȚII din JOIA MARE. Ce nu e bine să faci în această zi. ÎȚI VA PURTA GHINION TOT ANUL

Tradiții, OBICEIURI și SUPERSTIȚII din JOIA MARE. Ce nu e bine să faci în această zi. ÎȚI VA PURTA GHINION TOT ANUL

TRADIȚII. În cultura populară, ziua în care se înroşesc ouăle este joia din săptămâna patimilor, cunoscută şi sub denumirea de Joia Mare. Se spune că ouăle înroşite în această zi, nu se strică tot timpul anului.

Mai există tradiţia ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, oamenii să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. 

O altă tradiție spune că, pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare. Există o anumită reţinere la atingeri în Joia Mare. Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Există credinţa, în special la sate, că în cursul acestei zile nu este bine să dormi. Se spune că cine doarme în această zi va rămâne leneş un an întreg. Mai grav este dacă doarme o femeie. Aceasta va deveni “Joimăriţa”, iar ca pedeapsă, nu va mai fi capabilă de lucru tot anul. 

 

Prin Sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-le când dorința s-a împlinit. Acestă ață și-o pun sub pernă seara, crezând că-și vor visa ursitul, scrie creștinortodox.ro.