Editura Evenimentul si Capital

Top condamnați definitiv în 2015, în dosarele DNA

Autor: | | 1 Comentarii | 2292 Vizualizari

Primii zece condamnați celebri care au ajuns în spatele gratiilor au primit pedepse între 5 și 10 ani de închisoare. Evazioniştii sau escrocii trimiși în judecată de procurorii anticorupție au încasat, anul trecut, cele mai mari pedepse defifi nitive, recordul fiind de 12 ani închisoare. Achitatul anului este Marian Oprișan

Anul trecut a fost unul „negru” pentru o serie de personaje care s-au văzut trimise la închisoare pentru mulți ani. Din analiza pedepselor definitive dictate de judecători în dosarele de corupție instrumentate de procurorii DNA, se observă că cele mai mari condamnări au fost date pentru infracțiuni de evaziune fiscală, în dosare cu prejudicii enorme. Imediat, ca „greutate” a pedepselor sunt infracțiunile de luare de mită. Dacă în prima categorie intră afaceriști fără scrupule, condamnați la pedepse de peste 10 ani de închisoare, primii zece funcționari publici care au luat mită s-au ales cu pedepse definitive între 10 și 5 ani închisoare. În acestă categorie intră politicieni, directori de societăți de stat, directori de regii sau prieteni ai politicienilor, așa numitele „proptele” care finanțează partidele, indiferent de culoarea lor politică. Cristian Poteraș, Maria Schutz, Dinel Staicu, Constantin Nicolescu, Toader Mihai, Monica Iacob Ridzi sau Aurel Pană sunt numai câteva dintre personajele care au intrat la închisoare pentru mulți ani.

Pagubă și pedeapsă record

1.În septembrie 2015, Curtea de Apel Oradea o condamna la 10 ani de închisoare pe Maria Schutz, manager al mai multor societăți agricole din județele Dolj, Bihor și Brașov. În dosarul devalizării serelor Codlea, Maria Schutz, fost lider al femeilor din PSD, a fost obligată la plata a 53 milioane de lei și 3,1 milioane de dolari, în solidar cu alte părți din dosar. Sentința mai prevede o serie de interdicții, printre care interzicerea administrării unor firme pentru 5 ani după efectuarea pedepsei. Schutz a fost trimisă în judecată în 2007.


FOTO: Maria Schutz



Mituitorul de judecători

2. Dinel Nuțu (fost Staicu), fost președinte al Societății de Investiții Financiare Oltenia, a primit în iunie 2015 o condamnare de 9 ani de închisoare în dosarul Transgaz pentru abuz în serviciu. Decizia a fost luată de judecătorii de la Curtea de Apel București. Trimis în judecată în noiembrie 2007, Dinel Staicu a făcut tot ce i-a stat în putință să scape de acestă pedeapsă, inclusiv să mituiască judecătorii. Împreună cu alți trei complici, fostul milițian trebuie să restituie 24 milioane de lei, daune materiale.


FOTO: Dinel Nuțu



Șpagă în mașini de lux

3. Fostul director al CEC Vâlcea și fost direxctor al Administrației Bazinale Olt, Dorin Dobrișan a primit, în octombrie 2015, o pedepasă de 8 ani și 8 luni închisoare. După ce a acordat mai multe contracte publice unei firme prietene, Dobrișan a primit mită patru autoturisme de lux. Trebuie să plătească băncii 1,2 milioane de lei la care se adaugă valoarea creditelor ilegale acordate firmei care a „câștigat” contractele publice acordate discreționar de directorul Dobrișan.


FOTO: Dorin Dobrișan



Colecționarul de dosare

4. Dan Mihai Toader, fost director general al Poștei Române, a primit anul trecut o condamnare definitivă de 8 ani și jumătate de închisoare. Cinci ani după, nu are voie să-și exercite profesia. Împreună cu complicii săi, Toader ar trebui să restituie Poștei Române 6,5 milioane de euro. El a fost trimis în judecată în al treilea dosar, în 2013, după ce a aprobat cumpărarea de la o firmă cipriotă, fără licitație și la un pre


FOTO: Dan Mihai Toader



Evazionistul dispărut

5. Peter Racz Attila, un afacerist specializat pe evaziunea fiscală cu produse petroliere, a fost condamnat, în noiembrie 2015, definitiv, la 7 ani închisoare. Acuzat de trafic de influență și constiturea unui grup infracțional organizat, Peter Racz Attila trebuie să achite statului, împreună cu complicii săi, 87 de milioane de lei. Cu o zi înainte de pronunțarea sentinței evazionistul a dispărut din țară fiind dat în urmărire prin Interpol. Decizia de condamnare a fost luată tot de CAB.


FOTO: Peter Racz Attila



Primarul penal de la S6

6. Fostul primar al sectorului 6 București, Cristian Poteraș, a primit pe 22 mai 2015 o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru abuz în serviciu după ce a vândut sau schimbat o serie de terenuri care aparțineau municipalității. Cinci ani după expirarea pedepsei nu are voie să candideze la nicio funcței publică. De la un complice al acestuia, judecătorii de la Curtea de Apel București au decis confiscarea a 20 milioane de euro. Poteraș și grupul său au fost trimiși în judecată în februarie 2011.


Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate