Prezent și el în emisiunea ”Profesioniștii” realizată pentru Televiziunea Română de Eugenia Vodă, jurnalistul Cătălin Tolontan a comentat pe blogul său episodul plecării în lacrimi a colegei sale de breaslă Emilia Șercan.

Acesta din urmă a părăsit emisia după ce a fost întrebată, în repetate rânduri, de moderatoare despre colaborarea cu trustul de presă al condamantului penal Sorin Ovidiu Vântu și despre sumele colosale primite de jurnalistă în calitate de coordonar al  departamentului de Anchete și Investigații din trustul Realitatea, deținut de controversatul afacerist.

Tolontan: „În primul rând, Emilia Șercan a ajuns ”viral” pentru că a fost sinceră, nu pentru că a ascuns ceva.

Într-o discuție telefonică, Mihnea Măruță, creatorul siteului pressone, unde publică ziarista, sintetizează foarte bine situația reală: ”Ea a avut deschiderea să spună ”Uitați, eu am frământări de conștiință”. Asta e o probă de transparență, ceva ce trebuie apreciat”.

În al doilea rând, niciodată Emilia Șercan nu a cerut vreo statuie pentru efortul pe care l-a depus în serviciul public. Nu are ce monument să se crape.

Amândoi am spus repetat pe parcursul interviului de la TVR că, fiecare cu puterile lui, ne facem doar datoria și ”nu e cazul să fim eroizați”.

Emilia Șercan e într-un moment de cumpănă pentru că a fost onestă și și-a recunoscut frământările.

Ce aș vrea să-i spun?

Acum câteva săptămâni, când am greșit și am recunoscut în episodul cu Muzeul de Geologie și radiațiile, au existat oameni care nu ne-au iertat.

Inclusiv persoane apropiate au fost convinse de intenția noastră malefică.

În acea zi sună un telefon.

Este Patrick Andre de Hillerin, de la ”Cațavencii”.

”Nu știu de ce v-am sunat. Așa am simțit”, spune PAH și continuă: ”Asta e! Se întâmplă! Greșim și o luăm de la capăt”.

A fost un telefon scurt.

Când închizi, vezi că undeva pe internet un cititor scoate capul dintr-un morman de exigențe inchizitoriale.

”Vreau să vă spun și eu ceva celor care susțineți că ziariștii de investigații trebuie să se lase, să renunțe!”, se adresează cititorul colegilor săi forumiști.

Citatul nu e exact, ideea contează.

Omul spune că autorii contestării generale uită un lucru esențial. ”I-am angajat pe jurnaliști drept câini la stână în condițiile în care aproape nimeni nu vrea să se angajeze câine! Toți vrem să fim ciobani, turiști, oi, pajiște, dar nimeni nu vrea să fie câine”.

Tonul lui e calm, omul nu dă lecții nimănui. ”Așa că atunci când dăm cu pietrele după câini să ne gândim ce se întâmplă dacă ei chiar pleacă!”. 

La asta mă gândesc de 24 de ore.

De când am revăzut imaginile trăite la filmare, difuzate acum pe post și comentate de cei care spun că s-a fisurat statuia.

Cui i-ar fi mai bine?

Cum ar fi dacă Emilia Șercan ar lăsa în urma sa nu doar microfonul-lavalieră, ci și carnetul de ziarist?

Iese pe ușa studioului gotic al TVR, trece dincolo de pereții reci ai oricărei redacții și, vorba fetei care o zbughea în 2014 spre mănăstirile Moldovei, ”eu plec pentru că afară e frumos și a venit primăvara”.

SURSA: tolo.ro