Pornind de la ultima dezbatere televizată, între candidaţii pentru Preşedinţia SUA, Hillary Clinton şi Donald Trump, jurnalistul GSP, Cătălin Tolontan, a schiţat un arc politic de peste Ocean până în România ”Platformei România 100”, lansată de premierul Dacian Cioloş.

Unghiurile de vedere şi paralelismul american-românesc, într-un comentariu politic foarte interesant pe blogul tolo.ro.

„Să nu ai încredere în rezultatul votului înseamnă, înainte de orice, să desconsideri discernămîntul oamenilor pe care vrei să îi conduci.

Sfera publică americană insistă pe momentul cheie al dezbaterii finale dintre Donald Trump și Hillary Clinton.

Momentul în care Trump a refuzat să spună dacă va accepta rezultatul alegerilor este privit, nu doar de către de către susținătorii lui Clinton, ci și de către destui republicani, drept o insultă la adresa tradiției democratice a SUA. 

Moderatorul a simțit clipa pe loc.

E pentru prima oară cînd Fox News are onoarea de a da jurnalistul care să modereze dezbaterea finală, iar Chris Wallace a avut o prestația elogiată fără rezerve de ambele tabere politice și de către colegii lui de la televiziunile rivale.

Sau, potrivit expresiei lui Meghan McCain, fiica senatorului John McCain: “Chris Wallace este adevăratul cîștigător al dezbaterii”.

La 69 de ani, Wallace s-a pregătit cu acribia unui debutant și cu inteligența celui care știa că Fox este perceput drept un post apropiat republicanilor.

A anunțat că ia totul foarte în serios, pentru că, după cum a spus cu cîteva zile înainte, ”dezbaterea aceasta va fi despre democrație”.

Cînd Trump afirmă că ”voi vedea atunci dacă voi recunoaște rezultatul alegerilor”, moderatorul insistă: ”Domnule, e o tradiție în această țară, de fapt una dintre mîndriile noastre, și ea constă în transferul pașnic al puterii. Și nu contează cît de dură a fost lupta din campanie, la final cel care pierde recunoaște asta în fața cîștigătorului. Este spre binele țării. Spuneți că nu sînteți gata să acceptați acest principiu?”.

Trump dă același răspuns: ”Voi vedea atunci. Vă țin în suspans!”.  

Wallace simte clipa pentru că replica lui Trump vibrează disonant și adînc în el, ca în orice cetățean al SUA. Cu un sunet strident, osia lumii interioare se apleacă periculos.

În esență, ce spun americanii?

Că n-ai încredere în presă, e dreptul tău. Că n-ai încredere în propriul partid, e logic cîtă vreme fluturi steagul antipoliticii.

Dar să nu ai încredere în rezultatul alegerilor! Asta înseamnă că pui sub semnul îndoielii mecanismul în sine al procesului electoral și aparatul uman și tehnic. Înseamnă că ajungi să relativizezi importanța votului. 

Vi se pare cunoscut?

Platforma lui Dacian Cioloș nu reprezintă doar o scurtătură către guvernare.

Ea semnifică mai mult de atît. Un mod de a gîndi care nu e străin societății românești. E simbolul neîncrederii în mecanismul democratic și, mai ales, în discernămîntul oamenilor care votează.

Cînd Curtea Constituțională i-a validat mandatul de cîștigător al alegerilor, Klaus Iohannis a simțit nevoia să se distanțeze, prin ceea ce a spus, de stilul lui Traian Băsescu. Noul președinte a subliniat că își va așeza mandatul nu doar sub semnul respectării literei Constituției, ci și a spiritului ei democratic.

La doar cîteva minute distanță, între cei doi șefi de stat a avut loc un schimb de replici de doctrină.

”Există germenii pasului înapoi și trebuie să forțezi la limită Constituția” Traian Băsescu, 21 noiembrie 2014, la ceremonia de validare a noului președinte Klaus Iohannis

”Voi fi președintele care respectă Constituția în litera și spiritul ei” Klaus Iohannis, 21 noiembrie 2014, la ceremonia de validare în fața Curții Constituționale

În noiembrie 2014, jurnalistul Horațiu Pepine surprindea, într-un articol-avertisment scris pentru Deutsche Welle, atracția oricărui președinte de a umple golurile din Constituție după cum îi convine: ”Tendinţa de a împinge acţiunea politică la marginea Constituţiei poate fi înfrânată de un caracter puternic, dar textul însuşi al legii o încurajează prin neclarităţile lui”. 

Din păcate, avertismentul se confirmă.

Acum, la Palatul Victoria și la Palatul Cotroceni, Constituția este invocată în sensul: ”Unde scrie că nu e permis asta?!”.

În mod normal, partidele trebuie să îndeplinească voința electoratului, iar candidații să se ridice la standardul partidelor.

Ceea ce propune actualul premier, în regia președintelui Klaus Iohannis, este așezarea democrației pe un libret inovativ.

Ei susțin ca partidele să se ridice la nivelul candidatului Cioloș, iar alegătorii să fie demni de nivelul (intelectual, conceptual, de puritate sau cum?) al unei categorii speciale de susținători ai actualului guvern. 

Așa cum observă Codru Vrabie ”prin susținerea eventualului guvern Cioloș II din afara Parlamentului, ne îndreptăm spre o formă de democrație iliberală originală, cu o spoială de aparență de stat-de-drept, adică exact visul dlui Viktor Orban”.

Alina Mungiu-Pippidi a avut și ea un punct de vedere ferm pe temă.

Atacurile ei din ultima vreme la Cristi Ghinea, mai ales cel nesemnat din România Curată, operat într-un stil degradant, sînt de neînțeles.

Dar, în chestiunea participării camuflate a Guvernului Cioloș la alegeri, cu tot cu Ghinea, Voiculescu și alți miniștri care respiră într-adevăr alt aer decît cel învechit, argumentele ei sînt puternice.

Aici nu contează dacă îi simpatizezi sau îi antipatizezi pe Dacian Cioloș, pe Vlad Voiculescu sau pe Cristi Ghinea, ci dacă accepți regulile democratice.

Ne-am plictisit deja de ele?

Nu mai sînt importante?

”The Atlantic” face o observație de mare subtilitate apropo de povestea cu Trump: ”Susținătorii lui Donald  Trump nu-l intepretează literal, dar au încredere în el, în timp ce opozanții îl interpretează literal și nu au încredere în el”. 

E un soi de ”nu mai luați și voi de bun tot ceea ce vorbește!”. Sfat care se poate aplica pe multe teme. Chiar și în relația cu Rusia și în dosarul armelor nucleare, discuții pînă acum sacre pentru generații de americani, se pot accepta metafore.

Dar cînd ajungi să relativizezi, deocamdată din vorbe, alegerile, asta pare prea mult, după cum se simte în reacția societății de peste Ocean.

Nu e clar dacă ne dăm seama, dar la noi relativizarea alegerilor e deja propunere, nu mai e vorbă.  E un proces care înaintează.

Trump se teme că vor fugi cu urna, la noi se fuge cu alegerile pur și simplu.

Și, printr-o alchimie misterioasă, să întrebi ”Hei, ce faceți cu alegerile pe scări?”, te califică drept nedemocrat, corupt moral și nepatriot. Sînt multe explicații despre cum poate avea loc o astfel de răsucire a valorilor.

Una, însă, se observă cu ochiul liber.

Ne lipsește Chris Wallace”, a scris Tolontan pe blogul său.