Tineri cu dizabilităţi se mută în casă nouă. Provocarea: să fie independenţi

Tineri cu dizabilităţi se mută în casă nouă. Provocarea: să fie independenţi

Opt persoane cu dizabilităţi motorii şi intelectuale vor începe, în această vară, o viaţă nouă, într-o casă care se ridică la Clinceni, în judeţul Ilfov. Marea provocare va fi să se descurce singuri şi să devină independenţi, explică directorul fundaţiei Motivation, Cristi Ispas.

Dintre cei opt, trei sunt angajaţi ai Fundaţiei Motivation, care derulează programe pentru persoanele cu dizabilităţi, de la cursuri vocaţionale şi integrarea pe piaţa muncii, până la dezinstituţionalizarea tinerilor cu handicap sever. De asemenea, dintre cei opt, patru au dizabilităţi motorii, iar patru intelectuale. „Ideea este ca ei să se ajute unii pe alţii”, spune Ispas, care a bătut palma cu alte două fundaţii pentru acest proiect. În ultima zi din mai, în Clinceni, într-o zonă de câmp, unde există două-trei case şi se mai ridică altele câteva, dimineaţa devreme, un autocar, urmat de mai multe maşini mici au apărut pe drumul de ţară şi au tras frâna pe iarbă, în faţa unei fundaţii de ciment. Vreo 20-25 de voluntari ai Fundaţiei Vodafone, angajaţi ai companiei de altfel, au coborât echipaţi cu salopete, gata de treabă. Alături de voluntari se aflau câţiva reprezentanţi ai Fundaţiei Habitat for Humanity, care le-au făcut instructajul şi protecţia muncii. Echipaţi cu căşti şi salopete roşii, ei au început să descarce materialele de construcţie achiziţionate cu bani de la Fundaţia Vodafone. Habitat for Humanity, care construieşte şi renovează locuinţe la preţuri accesibile împreună cu familiile nevoiaşe, ce apoi plătesc rate lunare modice timp de câţiva ani, a decis să nu perceapă taxe viitorilor beneficiari ai locuinţei de la Clinceni. Iar unii dintre beneficiari, deşi în scaun rulant, nu au stat cu mâinile în sân, ci au dat o mână de ajutor. Domnul Mătreaţă, despre care colegii de la Motivation spun că este cel mai bun şofer şi că iubeşte să spele maşinile, şi Nicoleta vopseau gardul în roşu. Zeci de voluntari pe şantier, o casă în două săptămâni Termenul limită al construcţiei este 11 iunie. Apoi mai e nevoie de racordarea la electricitate şi gaz şi mobilarea casei, iar, cel mai probabil, viitorii locatari se vor muta în august-septembrie. Ei locuiesc acum la câţiva kilometri de Clinceni, într-un centru al fundaţiei Motivation. Iar mutarea este necesară pentru că spaţiul de acolo e prea mic pentru rezidenţi, trecuţi de vârsta adolescenţei. Printrei cei care se vor muta în noua casă, alături de domnul Mătreaţă şi Nicoleta, se află şi Crina Ţugui, o tânără de 31 de ani, cu părul roşu ca focul şi care se află în scaun cu rotile din 1999, când a suferit un grav accident. După accident, viaţa ei s-a rezumat o vreme doar la ieşiri la spital şi stat în casă, unde îşi umplea timpul cu televizorul. Spitalul, singura distracţie „Până să vin la fundaţie m-am simţit inutilă. Ieşeam din casă doar să merg la spital”. Apoi l-a cunoscut pe domnul Mătreaţă care, pe-atunci, mergea la cursuri organizate de Fundaţia Motivation, unde a învăţat să conducă. “Una mi-a zis pe stradă: vai, aşa ai ajuns! Eu i-am zis că poate am ajuns aşa, dar ea a rămas la fel”. Până să ajungă la Motivation, unde a făcut un curs de secretariat, în 2002, singura distracţie a Crinei era să meargă la recuperare la spital. “La fel ca mine, multe persoane cu handicap nu ies din casă”. Le-a scris celor de la Motivation, cerând un scaun rulant şi a primit şi invitaţia la cursul de secretariat care a durat opt săptămâni. Singurul motiv pentru care s-a dus a fost dorinţa de a ieşi din casă şi de a cunoaşte şi alţi oameni. “Am ajuns prima şi am plecat ultima de la acel stagiu, i-am petrecut pe toţi. Mă ataşasem de ei în două luni. ” “Mă gândeam cine o să mă angajaze pe mine în scaun cu rotile. Şi dacă mă angajează, ce mă fac dacă are biroul la etaj. Acum mi-am schimbat mentalităţile”, Crina Ţugui. Apoi s-a angajat la Motivation, mai întâi ca bucătar, deşi nu îi place să gătească. Peste o vreme a ajuns să lucreze în secretariat pentru fundaţie, ceea ce face şi astăzi. Tenisul de câmp a scos-o în lume În 2004, Crina a învăţat să joace tenis de câmp. Peste patru ani a câştigat o competiţie internaţională de tenis şi aşa ajuns să fie prima sportivă româncă participantă la Jocurile Paralimpice de la Beijing, din 2008. Acum, de când s-a mutat cu munca din Bragadiru la Buda, suferă că nu mai poate face mişcare ca înainte. Iar de la Clinceni, de unde locuieşte, până la Buda sunt trei kilometri pe care rar se aventurează să îi parcurgă pe jos. Din două motive: traficul intens şi câinii care se iau după ea. “Când stăteam în Bragadiru ieşeam oricând să îmi cumpăr ceva, acum trebuie să îmi pun pofta în cui, iar asta îmi dă senzaţia că depind de alţii”, spune aceasta. Din vară ea va începe o nouă etapă în noua casă, în care speră să câştige independenţă. Proiectul de la Clinceni reprezintă prima etapă a programului derulat de Fundaţiile Vodafone şi Habitat for Humanity, în care sunt antrenaţi peste 250 de voluntari ai companiei de telefonie mobilă. Ei vor construi case din mai până în noiembrie, în mai multe locuri din ţară. Costul total al proiectului este de 200.000 de euro, bani donaţi de Fundaţia Vodafone. Locuinţa care se ridică acum la Clinceni este de tip duplex, cu două nivele şi are şase camere: două bucătării şi patru băi. Locuinţa protejată este o casă specială destinată persoanelor cu dizabilităţi locomotorii şi intelectuale ce le asigură acestora condiţii de autonomie socială. Parteneriatul dintre Fundaţia Vodafone şi Habitat for Humanity a început în urmă cu patru ani. Bilanţul este de 870.000 de euro alocaţi pentru proiecte de construcţie şi renovare de case pentru mai mult de 60 de familii, cu ajutorul a peste 600 de voluntari. „Dăm mail şi anunţăm acţiunea de voluntariat şi în câteva minute inboxul e blocat”, spune Elena Şerban, de la Fundaţia Vodafone. „Pentru noi este o formă foarte bună de teambuilding şi îi putem ajuta şi pe cei din fundaţii astfel”. Cum puteţi ajuta Fundaţia Motivation a scos 37 de copiii cu dizabilităţi severe din centrul de plasament de la Tâncăbeşti. Dintre aceştia, câţiva au fost integraţi în familiile biologice, iar alţii locuiesc la centrul Motivation. Puteţi să susţineţi copiii care locuiesc la Motivation prin donaţii AICI.