Tinere moldovence vândute cu 3000 de euro proxeneților din Dubai

Tinere moldovence vândute cu 3000 de euro proxeneților din Dubai

Două grupări criminale specializate în trafic de persoane şi proxenetism au fost anihilate de polițiștii din Republica Moldova. Tranficanții de persoane racolau tinere oferindu-le locuri de muncă în Dubai. După ce ajungeau în țara arabă acestea erau obligate să se prostitueze.

Gruparea activa de doi ani și era condusă de un cetățean al Azerbaijanului de 38 de ani, domiciliat de 16 ani în Dubai. Acesta, în complicitate cu două tinere din Republica Moldova de 21 şi respectiv 27 de ani, cât şi alţi complici din Dubai, recrutau tinere cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, cu promisiunea că vor fi angajate în Emiratele Arabe Unite.

Tinerelor li se perfectau pașapoartele şi vizele de călătorie în Dubai, iar ulterior erau transportate în Emiratele Arabe Unite, cu avionul, prin Aeroportul din Odessa, Ucraina. Ajunse în Dubai, tinerele erau obligate să presteze servicii sexuale  timp de două luni fără a fi remunerate, iar în cazul neacceptării acestor condiții erau vândute altor proxeneți contra sumei de 2000-3000 de euro.

În urma mai multor investigații, liderul grupării şi cele două complice din Republica Moldova au fost reținuți în flagrant, în moment ce transportau spre Odessa trei tinere recrutate recent care urmau să ajungă în Dubai, pentru a se prostituate. Până acum polițiștii de peste Prut au identificat șapte tinere care au fost obligate să facă sex pe bani în Dubai. Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați, riscă până la 10 ani de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News