Timon Zaharia a câștigat primul său titlu de campion național la Kempo

Timon Zaharia a câștigat primul său titlu de campion național la Kempo

Centrul Sportiv Apollo din București a găzduit o nouă ediție a Campionatelor Naționale de Kempo Tradițional și Kempo K1, organizate de Federația Română de Kempo.

La competiție, au participat 482 de concurenți, printre aceștia aflându-se și Timon, fiul cel mai mic al multiplului campion european si mondial Amatto Zaharia, președintele FR de Kempo. Având un parcurs de excepție cu toate meciurile câștigate înainte de limita de timp, Timon Zaharia a câștigat locul I la proba Kempo Gladiator, motiv pentru care, atât el cât și mama lui, Sanda Zaharia, prima campioană mondială din istoria Kempo-ului românesc, au primit sute de felicitări pentru performanța realizată. Juniorul este de asemenea și campion la înot, fiind legitimat la un cunoscut club de natație bucureștean.