Balet pentru doamne. O timișoreancă a descoperit terapia pe vârfurile picioarelor

Balet pentru doamne. O timișoreancă a descoperit terapia pe vârfurile picioarelor

Femeile poartă colanți și fustițe de voal, iar majoritatea au depășit de mult subțirimea Maiei Pliseţkaia. Dar stau impecabil pe vârfuri, fac piruete și sfoara, și alte exerciții cu nume franțuzești. O psiholoagă predă, la Timișoara, cursuri de balet pentru doamne.

Când am ajuns am găsit doar patru, apoi grupa s-a completat cu încă două balerine. În mod normal, grupa e mai numeroasă, întregită de cele două venerabile. Una are 61 de ani, a primit cursul de balet cadou de ziua ei, de la soț, pentru că și-a dorit toată viața să danseze balet. A doua, de 68 de ani, lipsește pentru că tocmai și-a luxat piciorul.

În Piața Unirii din Timișoara, o încăpere largă cu ferestre deschise spre o străduță pietonală, e locul de întâlnire săptămânală al doamnelor balerine. Camera e luminoasă, are un perete acoperit de oglizi, parchet strălucitor, un laptop. Cu câteva mișcări de streeching femeile intră în rutină. Unele sunt mame, altele duc după ele câte o carieră impresionantă. Una are tatuaj la vedere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiecare exercițiu e acompaniat de muzică ce dă o anume cadență, în timp ce profesoara numește, în franceză, pașii.

O oră și 20 de minute durează lecția, iar la final, fetele fac o coregrafie. Sunt încântate când le iese. Câteva pot sta deja în sfoară, ceea ce, cu luni în urmă, până să înceapă, era imposobil de imaginat. „Mi se ridică părul pe mine de plăcere”, spune una din ele.

Psiholog pe poante

Anca Lupulescu are 50 de ani, e psiholog și terapeut, iar în copilărie a făcut balet. „Am început cursurile pentru că mie însămi îmi era dor să încalț poantele. Și apoi, nimeni nu făcea. Nu pentru adulți”, spune psiholoaga balerină.

A avut noroc cu niște prietene care au insistat. Acum se țin una-două ședințe săptămânal. Femeile care vin nu sunt silfide, dar se simt extraordinar în pielea lor. Cu kilogramele lor în plus, cu tot. Pentru că aici au câștigat armonie psihică și flexibilitate fizică. E încurajator să le vezi cum se învârt în piruetă cu brațele arcuite deasupra capului, cu picioarele îndoite în unghiul corect.

Reușită: a slăbit 16 kg

Ursula e la rândul ei life coach. Se știe cu Anca de ani de zile, iar în ianuarie a descoperit lecțiile de balet. A venit imediat. De când era copil și-a dorit să danseze pe poante, însă părinții nu au fost de acord. „E un vis împlinit, acum, un vis care se întâmplă cu foarte multă flexibilitate. Când am fost copil, tata, profesor de sport, mi-a explicat că baletul consumă foarte mult timp, energie, antrenamente de 18 ore pe zi, pentru o carieră scurtă. Și mi-a mai spus că sunt puține fetele care ajung prim-balerine. M-au dat la înot și la karate, apoi m-am focusat pe învățătură. A fost o mare bunurie să pot face balet acum”, spune Ursula.

Cele mai mari reușite ale balerinelor trecute de prima tinerețe? În primul rând, toate vorbesc de pacea interioară, de deconectarea absolută trăită în timpul orelor. Apoi, arată că au reușit să slăbească și au depășit, unde a fost cazul, depresia.

Dana, 35 de ani, mama singură a unui băiețel, e fericită: „Am slăbit 16 kg, încap în hainele dinaintea sarcinii, mă simt foarte bine eu cu mine”, ne spune.

Istoria baletului

Baletul, care în ultimul secol a devenit una din cele mai apreciate arte ale scenei la nivel mondial, a devenit cunoscut ca atare încă din secolul al XV-lea. Italianul Domenico din Piacenza a scris un tratat în 1400 în care descrie 20 de dansuri pe care le-a compus. Teoreticienii dansului arată că baletul, în adevăratul sens al cuvântului, s-a dezvoltat mai întâi în Franța, la curtea reginei Caterina de Medici, care după decesul soțului, regele Henric al II-lea, a invitat dansatori, coregrafi și compozitori italieni la curtea regală.

Tot ei i se datorează primul spectacol propriu-zis de balet, „comandat” cu ocazia căsătoriei contelui de Joyeuse cu Mademoiselle de Vaudemont în 1581. Atunci, Caterina de Medici i-a cerut violonistului italian Balthazar de Beaujoyeux să organizeze o petrecere ieșită din comun, cu muzică și dans cu care oaspeții să fie distrați, iar rezultatul a fost spectacolul „Ballet Comique de la Reine”, care este considerat prima încercare de a crea un tot dramatic prin integrarea muzicii, a dansului și a unei acțiuni.