Editura Evenimentul si Capital

ALERTĂ! Milioane de pachete de țigări vor fi retrase. ANUNȚUL ESTE CLAR

Autor: | | 1 Comentarii | 765 Vizualizari

Milioane de pachete de țigări urmează să fie retrase de pe piață și distruse, din cauza întârzierii transpunerii în legislația românească a directivei Europene a tutunului, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.

„În România, deși sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la buget, Guvernul anterior a lăsat o întreagă industrie la mâna activiștilor antitutun și a unui expert cât se poate de părtinitor din Ministerul Sănătății, mânați cu toții de ideologia Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Aceștia au urmat o agenda paralelă, întârziind transpunerea Directivei europene a tutunului. Din această cauză, comercianții au avut la dispoziție numai șase luni, în loc de un an, pentru lichidarea stocurilor de produse anterioare, iar milioane de pachete au devenit neconforme prin efectul unei legi întârziate și nu pentru că produsele ar fi improprii pentru consum. Circa 70.000 de comercianți au achiziționat produse pe care nu le mai pot vinde, fiind pasibili de amenzi de până la 100.000 lei. În prezent, producătorii au demarat retragerea produselor, în vederea distrugerii, iar pentru produsele distruse vor trebui recuperate de la buget accizele plătite”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.ro.

Gilda Lazăr a amintit și de studiul menționat de curând în presă, potrivit căruia încheierea Convenției Cadru, în vigoare din 2005, a contribuit la reducerea ratei fumatului cu 2,5% la nivel global, în 10 ani.

„Aceasta scădere este, însă, echivalentă cu reducerea consumului în mod natural, indiferent de recomandările Convenției. Dar fondurile uriașe alocate campaniilor antifumat și politicii de promovare a propunerilor extreme, ca instrument de propagandă și PR, fără a aduce vreun beneficiu sănătății publice, trebuie justificate într-un fel. Așa se face că, deși oamenii mor de subnutriție, de tuberculoză sau în urma contactării unor infecții intraspitalicești, prioritatea numărul unu a OMS e combaterea  fumatului și demonizarea industriei tutunului. După cum poate observa orice om lucid, neintimidat de statistici la comandă, desfășurăm o activitate legală și plătim taxe într-un mediu dominat de activism ipocrit. Însă lumea a început să se întrebe deja cât de etică este influențarea politicii OMS de către finanțatori ca Bill Gates sau Michael Bloomberg, proaspăt desemnat ambasador OMS, om de afaceri care își optimizează veniturile fiscale, plătind mai puține taxe guvernului SUA, prin fundația cu același nume, finanțând ONG-uri și programe antitutun în țările din lumea a treia sau în țările mai sărace, inclusiv România și Moldova”, a mai precizat Lazăr în comunicat.

Totodată, Organizația Mondială a Săntății a creat o cultură a cenzurii și a excluderii, se mai arată în comunicatul JTI.

„În cadrul ultimei conferințe OMS a Părților din Convenția Cadru pentru Controlul Tutunului (CCCT), dezbaterile 'deschise' au avut loc în spatele ușilor închise, fără jurnaliști și fără public. Această abordare contravine flagrant principiilor fundamentale ale Națiunilor Unite, din care OMS face parte. Orice persoană sau organizație care se consultă cu oricine din sectorul tutunului, inclusiv reprezentanții guvernului și experții acreditați în domeniu, se află în vizorul OMS. Mai mult, OMS pune presiune și pe alte organizații, în special Agenții ale Națiunilor Unite, solicitându-le să adopte aceeași abordare dogmatică. În consecință, nu este o surpriză că cei trei candidați la conducerea OMS au avut ca temă principală a campaniilor lor transparența. Ne așteptăm ca noul Director general să pună capăt acestei culturi a secretomaniei”, se mai precizează în document.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:00 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 11:48 Tineretul liberal îi face BAGAJELE lui Dragnea și PSD-ului. Care este DESTINAȚIA 11:21 Când s-a produs RUPTURA ÎN PSD? Olguţa a devoalat: „Episodul Plumb - Shhaideh, moment INADMISIBIL” 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 11:03 Mihai Fifor este premierul INTERIMAR. Iohannis anunță CONSULTĂRI cu partidele pentru formarea noului Guvern 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!” 23:39 ANUNȚ de ultimă oră făcut de PNL! „Formarea unei noi majorități parlamentare, în jurul celui mai important partid de opoziție...” 21:14 Tudose ŞI-A DAT DEMISIA! Declaraţii incredibile după mazilire: ACUM, RELAŢIA CU DRAGNEA ESTE BUNĂ. Fifor, următorul premier? Update

Articole salvate