Tesla va realiza un model de camionetă în anul 2019

Tesla va realiza un model de camionetă în anul 2019

Compania americană de automobile și de stocare a energiei Tesla va construi o camionetă 100% electrică la scurt timp după începerea producției Modelului Y, un SUV care va intra în producție la mijlocul anului 2019, conform declarației dată marți de Directorul General Tesla, Elon Musk.

 

"Vom face o camionetă imediat după Modelul Y. Este o promisiune la care țin foarte mult. Mă gândesc la planul general / detaliile inginerești de aproape cinci ani. Abia aștept să o construiesc," a postat domnul Musk pe Twitter.

Modelul Y, care va fi construit pe aceeași platformă ca și Model 3 Sedan, va intra în producție la mijlocul anului 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

Planul realizării unei camionete sută la sută electrice a fost anunțat pentru prima dată în iulie anul trecut. Adăugarea unui model de camionetă la produsele Tesla ar face din această companie primul producător auto care realizează doar vehicule electrice, astfel încât va putea concura mai eficient cu firmele producătoare de mașini tradiționale, având motor cu combustie internă, precum BMW sau Toyota.

Musk a mai declarat pe site-ul Twitter că este foarte probabil ca noul model de camionetă să fie puțin mai mare decât modelul Ford F150, care se vinde cel mai bine în acest moment. De asemenea, acesta a spus că respectivul model de camionetă va avea o trăsătură care "schimbă regulile jocului", însă fără a oferi alte detalii.