În religia creştină, Mântuitorul Iisus Hristos este reprezentat pretutindeni. La catolici în statui, la noi, ortodocşii mai mult prin icoane. Un tânăr de 33 de ani, chipeş şi bărbos. Greu a fost de întruchipat - trec peste erezia iconoclasta – pe Dumnezeu Tatăl şi Sfântul Duh. Tatăl a devenit în pictura bisericească - în aşa-zisa “Evanghelia a celor fără scoală” de odinoară - un bătrân respectabil, cu o barbă albă, iar Duhul Sfânt un porumbel. De fapt, cum poţi înfăţişa o energie?
Spre deosebire de noi, în religia islamică, Profetul nu poate fi reprezentat. Nici măcar desenat. Imaginat! Asta este dogma lor. E logic că ar putea fi descris drept un tânăr falnic, cu straie arabe, cu o barbă demnă şi bogată, cu un chip curat. Nicidecum! După islam, Profetul nu are chip, nu poate fi redus la un desen, la un monument, la absolut nimic. Infinitul nu poate coborî în finit, l-ar ridiculiza.
Asta este o diferenţă dogmatică, culturală, spuneţi cum vreţi.
Ne puteți urmări și pe Google News
Nu există libertate fără responsabilitate. În momentul în care Mahomed a fost nu doar desenat, ci caricaturizat, lumea islamică a luat foc. Nici mie nu-mi place să-l văd pe Iisus Hristos luat drept gay sau mâzgălit cu un crucifix în - Doamne iartă-mă - în fund. Crap de indignare! Dar nu fac crimă!
***
Un al doilea palier al discuţiei – şi aşa înfierbântată de toţi zevzecii - este cea a religiei. Nu religia este de vină că unii deraiază!
Religia din punct de vedere filozofic îţi dă o conduită de valori, e un cod moral. Un reper în această lume! Nu islamul este de vină pentru masacrul de la Paris, după cum nici creştinismul nu este de vină pentru nebunul din Norvegia care şi-a mitraliat vecinii!
***
Terorismul are mai multe feţe. Terorism inseamă şi IRA şi ETA şi terorism japonez, indonez, etc. Există terorism etnic, există terorism ecologic, terorism cybernetic, terorism anarhic. Terorismul nu mai este acelaşi. Şi în niciun caz – după cum se spune – teroristul este doar cel cu şlapi şi turban în cap. Neapărat arab! Apropo, iranienii sunt perşi, nu arabi!
***
Iată unde a dus multiculturalismul. În speranţa că emigranţii vor da un randament mai mare dacă se vor simţi ca acasă, Europa este plină de enclave coloniale. Iar unele dintre ele o iau ranza. Din refulări, din neîmpliniri, din amăgiri, datorită unor imani nebuni...Până şi cancelarul Germaniei Merkel a ajuns la concluzia asta. Multiculturalismul este un eşec. Vii la mine acasă îmi respecţi regulile! Eu când vin la tine accept cutumele, tradiţiile, portul...Nu sfidez, mă pliez pe datină, pe obiceiurile culturale. Fă şi tu acelaşi lucru! Europa plăteşte politica emigraţionistă!
***
Fanatismul a scăpat în lume, iar ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu e înfiorător. Doct, putem discuta la infinit despre şiiţi, suniţi, wahabiţi, despre post-colonialism, natalitate arabă...E doar un Nou Ev mediu terorist, o nouă violenţă arhaică cum o denumeşte generalul Mihail E. Ionescu. O anti-cruciadă. Despre doctrinele sociale care se regăsesc în Coran, despre ciocinea civilizaţiilor...Important este cum reacţionăm!
***
Există drepturile omului. Există dreptul sacrosant la proprietate, dar când veciunul îşi dă foc la casă, iar a mea riscă să piară în incendiu, am dreptul să-i intru pe proprietate să sting focul. Există dreptul la viaţă! Aşa cum unii urlă împotriva legii Big-Brother, e şi dreptul meu să-mi asigur siguranţa copiilor mei. Cum teroristul are drepturi, am şi eu drepturi, ca un cetăţean paşnic.
***
De 800 de ani convieţuim în România cu o minoritate musulmană, demnă de tot respectul, fidelă neamului şi statului român. De 40 de ani nu am avut probleme teroriste. Recomand a se citi „40 de ani de anti-terorism în România. Oameni despre timpuri şi fapte (1974-2014)” apărută anul trecut pe 24 decembrie de Ziua Luptătorului Antiterorist. O acţiune anuală şi excepţională a Serviciului Român de Informaţii (SRI), care-şi omagiază eroii şi în faţa cărora mă înclin şi eu.
***
Emoţia e mare, iar toată lumea e specialistă mai nou în siguranţă naţională şi drepturile jurnaliştilor. Cinic, întreb: noi ce învăţăm din asta? Parisul e la 3 ore cu avionul distanţă, iar Ucraina la nici un sfert de oră. De mers pe jos!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
