Editura Evenimentul si Capital

Terorism intelectual și Corectitudine Politică. „Cine nu se supune dominației CLERULUI de stânga este declarat reacționar, rasist, fascist, homofob”

Jean Sévillia, o pasăre rară în gândirea occidentală de astăzi
Autor: | | 0 Comentarii | 1323 Vizualizari

Lumea actuală se prăbușește sub tăvălugul Corectitudinii Politice, care nu este altceva decât o formă de „Terorism intelectual”.

Gânditorul conservator francez Jean Sévillia face o radiografie necruțătoare a societății contemporane occidentale într-un interviu esențial pentru Le Figaro pe care îl reproducem integral.

Republicați laolaltă trei eseuri istorice și politice: Corectitudinea istorică, Corectitudinea morală și Terorismul Intelectual (toate trei apărute și în limba română, la editura Humanitas – n.r.). Să începem cu acesta din urmă, a cărui ultimă apariție datează din 2000. După șaisprezece ani, a dispărut terorismul intelectual, și dacă nu, care sunt noile sale forme de manifestare?

Ar fi suficient să evoc câteva manifestări foarte recente de terorism intelectual, ceea ce și fac în prefața acestui volum care reunește texte editate și actualizate de mai multe ori, pentru a constata că fenomenul nu doar că nu a dispărut, dar face ravagii mai mult ca niciodată.

Mai este nevoie oare să amintesc atacurile cărora le-au fost ținte în ultimii ani filosofi ca Alain Finkielkraut sau Michel Onfray, jurnalistul Eric Zemmour, actorul Lorànt Deutsch  sau romancierul Michel Houellebecq? Mai trebuie să amintesc de condițiile în care s-a desfășurat dezbaterea – sau mai exact lipsa de dezbatere – legată de căsătoriile homosexuale, unde din start a fi partizanul acestora era semnul unui spirit modern și deschis, iar a fi adversar dovedea o mentalitate intolerantă și retrogradă?

Într-o societate democratică, în care dezbaterea de idei se presupune a fi liberă, totul se petrece ca și cum anumite idei ar fi interzise, anumite teme ar fi tabu și anumite voci mai puțin legitime decât altele, pentru că contravin gândirii dominante, care este cea a elitelor politice, culturale și mediatice.

Mecanismul terorismului cultural nu s-a schimbat. El consistă în a arunca oprobriul asupra oponenților acestei gândiri dominante, lipindu-le, implicit sau explicit, o etichetă ce are ca scop să-i reducă la tăcere, compromițând deopotrivă persoana lor și gândirea lor.

Aceste etichete se traduc prin cuvinte – reacționar, rasist, fascist, homofob etc. – care nu mai au nimic din înțelesul lor obiectiv: ele se pot aplica la orice și oricui, pentru a discredita potrivit principiului amestecării și al reductio ad hitlerum.

Ceea ce se schimbă, însă, este obiectul terorismului intelectual, deoarece acesta este indexat conform ideologiei dominante. Acum cincizeci de ani, când marxismul triumfa printre intelectuali, a fi anticomunist echivala cu a fi tratat drept „câine” de către Jean-Paul Sartre. Astăzi, când antirasismul și multiculturalismul sunt prezentate ca imperative categorice, a afirma că originea și amploarea fluxurilor de imigranți reprezintă o problemă pentru Franța și pentru Europa în general echivalează cu a fi acuzat de rasism.

În lucrarea dvs. Corectitudinea istorică, restabileați un anumit număr de adevăruri pe care „istoria” pentru marele public le ascundea. Considerați că aceste legende negre ale Istoriei Franței s-au estompat?

Mi-ar plăcea să fie așa, însă aceste legende, care de altfel privesc întreaga istorie occidentală și nu doar istoria Franței, au o soliditate cu atât mai mare cu cât sunt vehiculate și repetate pe canale multiple, de la manualele școlare până la judecățile lapidare care agrementează discuțiile de bistrou.

Ceea ce am numit corectitudinea istorică, adică corectitudinea politică aplicată istoriei, este veche. Are propria sa istorie, care poate fi reconstituită, în ea amestecându-se procesul împotriva Bisericii Catolice „intentat” de Enciclopediști, viziunea negativă asupra lumii de dinainte de 1789 și legenda poleită cu aur a Revoluției Franceze, moșteniri de la școala republicană din secolele XIX și XX, refuzul istoriei evenimențiale și viziunea socio-economică a trecutului, moștenire de la școala marxistă, și, în fine, istoria privită și analizată prin prisma drepturilor omului, rod al individualismului înconjurător.

A restabili adevărul este o sarcină grea care cere răbdare. Aceasta presupune să opui fapte legendelor, mai ales legendelor inverse, ceea ce ar fi contrar demersurilor istorice.

Cu timpul, avansând cu cercetările, apar și rezultatele. Luptele din Vendeea din 1793 – 1794, de pildă, sunt mult mai bine cunoscute decât erau acum jumătate de secol, deoarece s-au întreprins autentice cercetări istorice asupra acestui episod dramatic și puțini sunt cei care mai neagă că populația civilă vendeeană din acea epocă a fost victima unei operațiuni de exterminare.

Un alt exemplu: începe să fie recunoscut faptul că traficul de negri era un sistem care nu îi implica doar pe europeni, de vreme ce existau triburi africane care își vindeau frații de culoare și că a existat dintotdeauna un trafic interafrican, cu oameni reduși la situația de sclavi și scoși la vânzare în răsăritul continentului de către traficanții arabo-musulmani.

Cum se explică decalajul dintre seriozitatea publicațiilor istorice și lejeritatea cu care cinematograful și serialele tv abordează această istorie?

În sine, acest decalaj nu este nou. Foiletoanele scrise în secolul XIX, care își plasau intriga în trecut, își asumau deja libertăți față de istoria reală. La fel și în teatru sau cinema. La fel și în televiziune, pe când era la începuturile sale. Marile seriale televizate din anii 1960 și 1970 nu se supuneau canoanelor universitare, însă cel puțin aveau o forță creatoare, o ambiție. De la Cavalerul reginei (1963) la Vidocq (1967) și de la Catarii (1966) la Regii blestemați (1972), o întreagă generație a prins gust pentru istorie, chiar dacă veracitatea acestor filme era discutabilă. Se poate deci face ficțiune televizată cu o oarecare exigență istorică.

Însă este nevoie de o dorință de exigență și de respectul față de trecut, ceea ce nu mai este deloc la modă în zilele noastre.

Locul istoriei se reduce în cadrul programelor școlare, însă aceasta se difuzează din ce în ce mai mult la radio, televiziune, în librării, festivaluri... Cum se explică acest paradox?

Nu este vorba de un paradox. Există chiar o legătură de cauzalitate directă între restrângerea spațiului acordat istoriei în școală și succesul înregistrat de emisiunile istorice de bună calitate,de biografiile personajelor importante și de spectacolele și reconstituirile istorice.

În realitate, într-o epocă bulversată, oamenii caută repere, inclusiv cele ale trecutului. Dacă școala nu mai predă istoria țării noastre, așa cum o făcea odată, își vor căuta ei înșiși reperele. Această tendință se va accelera: cu cât se va dori să ni se taie rădăcinile, cu atât ele vor fi mai prețuite, printr-un curent natural de reapropriere a unei moșteniri furate, ocultate sau disprețuite. Gânditoarea Simone Weil spunea că trecutul este una dintre cele mai vitale necesități ale sufletului omenesc.

În prefața dvs., reveniți asupra noțiunilor de „victorie culturală” și de „luptă de idei”. Considerați că „reacționarii” au câștigat?

Este un refren pe care îl reia, pe un ton încărcat de ură, presa de stânga: dreapta – sau conservatorii, reacționarii etc. – ar fi câștigat „lupta de idei”. Însă acest refren este unul mincinos.

Este adevărat, în raport cu peisajul ideatic de acum cincisprezece ani, că figuri precum Alain Finkielkraut sau Eric Zemmour înregistrează reale succese de audiență atunci când o televiziune sau un radio le oferă microfonul, ceea ce mă bucură. Însă ei rămân niște excepții pe calea undelor, iar afirmațiile lor suscită replici violente, uneori execuții publice, când nu este vorba de amenințări cu repercusiuni judiciare, câteodată puse și în practică. Este de asemenea adevărat că gândirea de stânga macină în gol, dar totuși ea continuă să macine...

Nu trebuie decât să observi modul în care sunt analizați factorii care îi împing pe tinerii care trăiesc în Franța spre jihadism pentru a constata că comentatorii se învârt mereu în jurul unor explicații sociale – sărăcie, excluziune, neșcolarizare etc. -  doar pentru a nu vedea și numi realitatea, care este politică, culturală și religioasă.

Conceptul de „neoreacționar”, lansat în 2002 de cartea lui Daniel Lindenberg, eseist de stânga, nu doar că recurge la un amestec simplificator – nu, Pascal Bruckner nu gândește ca Natacha Polony, care nu gândește ca Elisabeth Lévy ș.a.m.d. – dar faptul că înaltul cler al stângii a dispărut sau tace nu împiedică clerul mărunt să fie activ. Faceți un sondaj în legătură cu ce păreri există în clase despre profesori sau în redacțiile canalele publice despre legea muncii sau despre imigranți și vă veți edifica.

Or, de vreme ce toți francezii trec prin școală sau privesc la televizor, ei suportă această influență, chiar dacă mulți știu să se elibereze de ea.

Prin urmare, sunt foarte dezamăgit, dar pe teren nu poate fi încă vorba de o „victorie culturală”., Din punct de vedere cultural, nu am ieșit încă din paradigma potrivit căreia este bine să fii de stânga, iar dacă ești de dreapta trebuie să te scuzi.

Nu este mai puțin adevărat că și dreapta, care nu strălucește prin idei, face totul pentru a ascunde că nu este de stânga. Nu fac parte dintre cei care consideră că clivajul dreapta / stânga este caduc. Această distincție structurează viața noastră politică de două secole și nu este pe cale de dispariție, chiar dacă granițele (ideologice – n.r.) s-au deplasat și chiar dacă elitele conducătoare de dreapta și de stânga conviețuiesc într-un liberalism libertar, care le apropie și adesea le face să se confunde.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate