Teroare pe o stradă. Oamenii se baricadează în mașini ca să nu fie atacați de câini de luptă

Teroare pe o stradă. Oamenii se baricadează în mașini ca să nu fie atacați de câini de luptă

Locuitorii de pe strada Crinului din comuna Giroc (Timiș) au ajuns să se baricadeze în mașini de câte ori vecinii își lasă la plimbare, libere, fără botnițe sau lese, două exemplare de Cane Corso.

O femeie cu bebeluș în brațe și un cățel mic în lesă a reușit să oprească în ultimul moment o mașină care trecea prin zonă și a cerut șoferului să o lase să se adăpostească în interior.

Mama, copilul și cățelul s-au adăpostit în ultimul moment. Scena a avut loc în urmă cu o lună, nu e singulară, și s-a repetat săptămâna aceasta.

„Marți, mă aflam împreună cu băiețelul meu și soția în fața imobilului în care avem domiciliul și aceiași câini umblau nestingheriți pe stradă, apropiindu-se de noi cu o atitudine deloc prietenoasă. De frică am urcat în mașină și am stat până când cainii s-au îndepărtat”, a povestit pentru EVZ Daniel Olteanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bărbatul a sunat la 112. După 15 minute a ajuns un agent de la Poliția Locală Giroc, care a vrut să îi împace pe vecini. „Am explicat că nu era prima dată când atrăgeam atenția vecinului că acei câini lăsați liberi pe stradă pun în pericol viața copiilor noștri”, a mai spus Daniel Olteanu.

Viceprimarul Ilie Gâlcă susține că proprietarul câinilor a fost amendat cu 300 de lei, pentru că „a spus că animalele au scăpat din curte”. Iar acest lucru se întâmplă constant, din luna mai.