Teroare la Bruxelles. A fost identificat teroristul ucis de forţele speciale belgiene şi franceze. Lângă el au fost găsite un drapel al ISIS și o carte despre salafism

Teroare la Bruxelles. A fost identificat teroristul ucis de forţele speciale belgiene şi franceze. Lângă el au fost găsite un drapel al ISIS și o carte despre salafism

Un drapel al organizației Statul Islamic și o carte despre salafism au fost găsite marți seară lângă cadavrul suspectului ucis în operațiunea antiteroristă a forțelor belgiene și franceze în legătură cu atentatele din noiembrie de la Paris, a anunțat miercuri Parchetul federal de la Bruxelles, într-o conferință de presă. De asemenea, cei doi suspecţi, care au reuşit să fugă în cursul operaţiunii antiteroriste din cartierul Forest din Bruxelles, au fost arestaţi.

Mai multe schimburi de focuri între poliţie şi presupuşi militanţi islamişti au avut loc marţi, în cartierul Forest, situat la periferia sud-vestică a oraşului Bruxelles, în cursul unor descinderi efectuate în ancheta privind atentatele comise în noiembrie 2015 la Paris. În timpul raidurilor, agenţii de poliţie au fost atacaţi cu mitraliere Kalaşnikov, iar trei dintre ei au fost răniţi. Un suspect implicat în schimburi de focuri cu poliţia a fost împuşcat mortal, iar doi dintre aceştia au reuşit să fugă pe acoperişurile clădirilor.

Suspectul ucis a fost identificat în persoana lui Belcaid Mohammed, un algerian născut în iulie 1980.  El locuia ilegal în Belgia, unde era cunoscut de autoritățile judiciare doar pentru un furt comis în 2014, a precizat purtătorul de cuvânt al parchetului, Thierry Werts.

Ne puteți urmări și pe Google News

Algerianul a fost neutralizat de un trăgător de elită al poliției din afara apartamentului vizat de percheziția desfășurată în cartierul Forest din Bruxelles.

Alături de cadavrul său au mai fost găsite 11 încărcătoare de kalașnikov și foarte multe muniții, dar niciun dispozitiv exploziv.

“Două persoane, care se găseau după toate probabilitățile și ele în apartament și a căror identitate este necunoscută deocamdată, au reușit să fugă și sunt căutate în mod activ”, a menționat Werth.

Potrivit Parchetului, alte două persoane, neidentificate, au fost reținute, una marți seară, iar cealaltă în cursul nopții, însă în acest stadiu nu s-a stabilit dacă acești doi indivizi au fost implicați în schimbul de focuri. Autoritățile au precizat totuși că nu este vorba despre frații Khalid și Ibrahim El Bakraoui, ale căror nume au fost vehicule de mass-media.

"Ancheta continuă în mod activ, atât ziua, cât și noaptea, însă nu putem oferi precizări suplimentare pentru a nu dăuna investigațiilor", a concluzionat purtătorul de cuvânt.

Miercuri dimineață, premierul Charles Michel a vorbit despre "o mobilizare maximală a polițiștilor și magistraților" și a cerut "populației să rămână calmă".

Tot pentru miercuri este prevăzut un consiliu național de securitate, care reunește principalii miniștri și responsabili din serviciile de securitate belgiene.

Marți seară, Parchetul a anunțat că identificarea suspectului ucis este în curs, cu precizarea că nu este vorba despre Salah Abdeslam, dat în continuare în urmărire după atentatele de la Paris.

O sursă din poliția franceză a explicat anterior că operațiunea de marți nu l-a vizat pe suspectul cheie în atacurile de la Paris, ci "anturajul unuia sau mai multora dintre cei 11 inculpați belgieni".

Trei polițiști belgieni și o polițistă franceză au fost răniți ușor în cursul intervenției, au precizat autoritățile.