Editura Evenimentul si Capital

Teoria jocurilor și reîmpărțirea lumii | Horoscopul lui Dom' Profesor

Radu Ştefănescu
Autor: | | 1 Comentarii | 2723 Vizualizari

Pe 30 august s-au născut Mary Shelley, Ernest Rutherford, Jacubus Henricus van Hoff, Cameron Diaz, John Gunther, Alexandru Mustăţea, Ştefan Caban, Victor-Emanuel Sahini.

În calendarul creștin ortodox sunt Sfinții Varlaam și Ioan de la Secu, niște români. Nimic în ”Kalendar”.

"Evenimentul Zilei" din 30 august 1963 a fost stabilirea unei linii telefonice directe, "Red Line", telefonul roşu, între Preşedintele Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy şi Primul secretar al PCUS, Primul Ministru al URSS, Nikita Sergheevici Hruşciov. Aceasta linie telefonică, superprotejată şi extrem de sigură, cu doar "doi abonaţi" a fost stabilită ca să se evite un dezastru nuclear accidental.

Banc, sau adevar, iată stenograma unei convorbiri din luna septembrie 1963. De fapt, este o scenetă a lui Mel Brooks: "ţîr,ţîr,ţîr,"  "Alio!"  "Nikita, tu eşti?"   "Da' cine dracu vrei să fie la telefonul ăsta. Ştii cât e ceasul la Moscova? Ora doua noaptea!"  "E serios! Computerele noastre arată ca acum douăzeci de minute de pe teritoriul URSS au fost lansate trei mii de rachete balistice!" Tăcere. "Uite, John, eu am băut vodcă, nu tu, lasă-mă să dorm. Nu avem trei mii de rachete nucleare! Dacă aveam, acum eram în America şi băteam cu pantoful în Liberty Bell!" "Treceţi la DEFCON 5 şi daţi-i pe tâmpiţii ăia de la computere afară!" "Ce ai spus, John?" "Nimic, mulţumesc, trimite-mi şi mie un kil de caviar Beluga din ăla mare şi nişte vodcă din satul tău! Şi scuză-mă, somn uşor!" "Pentru nimic, mâine ai ce doreşti!"

Dacă credeţi că şefii marilor state află din ziare ce se întâmplă, ca miniştrii din România, atunci aveţi o problemă. Se spune că gospodin Vladimir Vladimirovici Putin vorbeşte mereu la mobil, dacă nu zilnic, cu frau Kanzlerin Merkel. În germană, bineînţeles!

La fel şi cu "crizele politice, gen Siria, Ucraina, Turcia, Moldova etc". În general lucrurile sunt aranjate şi bine stabilite dinainte, dar sunt prezentate gradat şi nuanţat opinie publice. Să nu uităm că ţările despre care vorbim, decidenții, puterile mondiale, licurici mai mari sau mai mici, sunt "democraţii" adică există o masă de votanţi care votează după informaţiile pe care le au!

Mare parte din strategia de relaţii publice desfăşurată în prezent pe piaţa mondială de SUA are dret ţintă piaţa internă, propriul bazin de votanţi. Care votanţi, după Vietnam, sunt foarte refractari implicării resurselor americane într-un război la dracu' cu cărţi, Doamne iartă-mă!

Spun aceste lucruri pentru că analiștii de peste ocean sunt relativ îngrijorați de nivelul discursului urii din spațiul public din România. Ei se întreabă care este scopul acestor fanfaronade deșănțate și a atacurile asupra diplomaților. Bun, pentru liniștirea spiritelor or să tragă concluzia că fiind an electoral și România o țară neolatină, cu temperament vulcanic, dar, vai, cu un IQ de numai 94, discursul urii are electoratul lui, un bazin relativ mare de votanți. Mai țineți minte pe un anume Vadim? Dumnezeu să-l ierte, a fost un mare om de cultură, dar avea mulți admiratori care îl urmau pe calea delirului naționalist și a nebuniei furioase politice cu mitraliera pe stadion.

Este evident că politicienii din România nu au auzit și nu aplică ”game theory”, modul lor de a face politică, intrigile și comploturile lor sunt de tot râsul, mamaie Teodora din Obor făcea politică mai bună, acum șaizeci de ani!

Dragi lupi, padawani și hobbiți, în anul 1944, an de sfârșit de război, apare o carte fundamentală: ”Theory of Games and Economic Behavior” scrisă de matematicianul, fizicianul, economistul și specialistul în noua, pe atunci, știință a computerelor, John von Neumann, un american de origine ungurească implicat și în ”Manhattan Project”. Adică, un evreu, deștept de-i crăpa capul. Scot cartea din bibliotecă. Grea, masivă, cartonată, bine legată. Este și un coautor, Oskar Morgenstern. Această carte, o carte de matematică superioară, a fost ca un trăsnet, ca un tufiș în flăcări în deșert, are dimensiuni biblice.

În anii următori teoria jocurilor s-a răspândit ca un foc în prerie după o secetă prelungită. Orice domeniu al vieții are o latură, sau mai multe, care pot fi explicate și gestionate prin teoria jocurilor.

Dar, până la urmă, ce este această misterioasă teorie a jocurilor? Ceva foarte simplu, până la urmă, este știința gândirii strategice. Aplicată astăzi în multe domenii ale vieții umane, în economie, industrie, biologie, cercetare fundamentală și mai mult ca orice, în marea politică.

Teoria jocurilor se aplică la situațiile în care unul, sau mai mulți ”oponenți” îți pot afecta interesele prin deciziile lor. La popularul joc de cărți Solitaire de pe Windows nu se poate aplica teoria jocurilor. Computerul nu ia decizii, nu-ți este oponent, singurul lucru care te împiedică este propria neatenție. Șahul, da, este un exemplu de teoria jocurilor. Dar se exclude negocierea, exceptând finalurile când se poate negocia o remiză.

Undeva, în carte, este un exemplu. Ai de împărțit o prăjitură la doi copii. De ce copiii? Ei au un spirit al dreptății extraordinar, profund just, nu sunt afectați, încă, de ipocrizia societății. Oricât ai vrea nu poți să împarți absolut egal prăjiturile, unul din copii este dezavantajat și o să protesteze foarte vocal. Soluția: recurgerea la un simulator, la un generator de decizii. O monedă! Cine dintre copii câștigă, acela ia partea mai mare. Totul pare în ordine, dar cel care pierde o să solicite repetarea procedurii, pentru că... a pierdut! Așa că teoria jocurilor te sfătuiește să pui pe unul dintre copii să taie prăjitura, urmând ca celălat să aleagă primul. Primul copil va avea mare grijă să taie cât mai egal prăjitura, pentru că partea mai mică îi va rămâne lui. Ca să nu apară situația ”invidiei în cascadă” bine definită în carte, trebuie să stabilești de la început, că, data viitoare, celălalt copil va tăia prăjitura!

Ceea ce se întâmplă în istorie, dar și acum! Cei mari și tari își trec unul altuia, cu zâmbete și îndemnuri, cuțitul cu care împart lumea. De când este lumea, lume, nu a existat niciodată un război ideologic, religios, sau rasist. Toate au fost de împărțeală, de jaf a teritoriilor și a resurselor!

România, de o sută cincizeci de ani, decând  a fost instalat un rege străin, este o colonie, care își schimbă metropola în funcție de schimbarea copilului care ține cuțitul. Când mai mare, ca teritoriu, când ciuntită, după cum cuțitul copilului de serviciu a tăiat, mai bine, sau mai prost.

Vedeți, dragi lupi, padawani și hobbiți în teoria jocurilor, prăjitura nu are niciun cuvânt de spus. De aceea analiștii de la Langley sunt surprinși când prăjitura le înjură diplomații.

Vreți să existați, să deveniți alceva decât ceva bun de tăiat? Aveți armată, aveți arme? Uitați-vă la polonezi. Nimeni nu le mai trece prin față, toată lumea se poartă frumos cu ei, pentru că au cea mai bună armată din Europa. Polonezii sunt cuțitul, nu prăjitura!

Atâta timp cât protestele nu sunt susținute, nu au în spate F-18, tancuri Panther, helicoptere Apache, tunuri Oerlikon și rachete Stinger câtă frunză și iarbă, sunt simple râgâituri de bețivi. Nu aveți armată, duceți-vă la cârciumă! Sunteți o prăjitură!

V-aș mai spune de un ”joc” pe care l-am jucat și am trimis observațiile mele ”producătorului”, poate vă mai amintiți de ”Alianța Iudeo-Creștină contra Federației Turcmene” de care pomeneam cu puțin înainte de declanșarea crizei turcești. Cu surprindere constat că jocul devine realitate. Cu siguranță a fost un test de ”game theory” jocul nu apare listat niciunde, nu va apare niciodată pe piață. Cine trebuie, beneficiază acum de toate soluțiile, de deciziile strategice ale ”jocului”!

Vă las să vă hotărâți ce vreți să fiți, prăjitura sau cuțitul, este o alegere grea, scalvii nu devin oameni liberi peste noapte, dar sper că în câteva generații o să fim și noi în rând cu polonezii de astăzi, pentru că, nu-i așa mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

BERBEC    Fii atent ce și cu cine vorbești, ai grijă, azi, la afirmaţiile de care nu eşti foarte sigur. Nu te repezi, gândește-te. Poți să creezi o situaţie complexă din care vei ieşi cu dificultate. ! Trebuie sa dai curs incapatanarii care te caracterizeaza. Incapatanare care bine investita se numeste tenacitate si va aduce in viitor dividente foarte frumoase. Spirituale sau materiale, depinde in ce investesti. In nici un caz sa nu fii zgarcit, patima care te apuca cand nu trebuie. In primul rand la sentimente. Apoi la ras. Fă o cura, un tratament complet de râs. Trebuie sa râzi tare şi în hohote pentru toate lucrurile care te bucură, te impresioneaza sau te enerveaza. Râsul este ultima redută în calea haosului, a Nimicului. Râde cu poftă de prostie, de ticaloşi, de hoţi. Să vezi ce bine o să te simţi! Treci printr-o perioada de schimbari şi noul nu trebuie să te surprindă.

TAUR     Astăzi te simţi dat la o parte şi nu-ți place, vrei să fii în centrul problemelor, pe fluxul principal al vieții. Cei dragi te protejează, ştiind de minusurile tale, așa că nu risca nimic. Astăzi te odihneşti şi vorbeşti mult la mobil. Spre seară afli de posibilitatea unui nou drum. Zodia ta, zodia proprietăţilor, este bine aspectată.  Trebuie, însă, să evitaţi discuţiile aprinse cu colegii, asociaţii sau în familie.  În relaţiile amoroase nu te lăsa condus numai de pasiunea ta cea mare şi devastatoare, mai foloseşte-ţi şi mintea.  Câştig de bani, probabil nu foarte mulţi. Ultima parte a segmentului de timp are o componenta nelinistitoare, din cauza influentei lui Venus, patroana ta celestă. Iti faci griji, de fapt fara motiv, pentru ca intotdeauna te-ai descurcat. Mai ales cand esti cu spatele la zid! Sănătatea este bună, dar, oricum, trebuie să ai grijă.

GEMENI  Dimineaţa totul se petrece conform planurilor făcute. Totuşi, în sufletul tău mai mocneşte o scânteie de neîncredere, de teamă că nu o să reuşeşti. Încearcă să nu cedezi anxietății tale. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din Zodia Gemenilor de a rezolva problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile. Este o zi propice pentru implicare profesională. Poţi schimba şi/sau găsi un nou loc de muncă sau o afacere nouă. Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit.  Călătoriile de afaceri şi/sau de plăcere sunt recomandate şi favorizate de stele. Ceva neplăceri o să ai din partea duşmanilor care vor să nu te simţi bine la acest sfârşit de august.  Trebuie să arăţi că nu-ţi pasă, aşa o să te lase în pace!

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:26 Stela Popescu, scene INCREDIBILE înainte să MOARĂ - VIDEO 18:52 UPDATE. Trupul Stelei Popescu, depus la Teatrul „Constantin Tănase”. Sute de oameni, APLAUZE și FLORI pentru MAREA ACTRIȚĂ 18:08 Stela Popescu. DEZVĂLUIRE DIN TRECUTUL NEȘTIUT al artistei. Foto în articol 18:08 A presimțit Stela Popescu că va muri? „Am avut trei vise...” 14:43 Stela Popescu. CE PENSIE JENANTĂ AVEA marea actriță… Vom ști vreodată să ne respectăm valorile? 14:16 Stela Popescu. Momentele de aur care au făcut-o cea mai iubită actriță de revistă din România 14:10 Ion Iliescu, foarte afectat de moartea marii actriţe Stela Popescu 13:55 Oana Pellea, MESAJ la moartea Stelei Popescu:„Putea fi salvată (...) Doamne, cât de nepăsători, indiferenți și grăbiți trecem...” 13:30 Cum își iau RĂMAS bun de la STELA Popescu colegii de la ”CONSTANTIN TĂNASE” 13:26 De ce a murit Stela Popescu, cea mai iubită actriță a românilor 13:26 Ultima înregistrare cu Stela Popescu, în urmă cu două săptămâni, alături de Dan Negru: ,,Am vorbit despre Ierusalim” 13:25 Stela Popescu. MAREA DORINȚĂ neîmplinită a actriței... 13:23 Stela Popescu. TERIBILA ÎNTÂMPLARE care i-a marcat toată viaţa. DEZVĂLUIRI EXCLUSIVE! 13:22 Stela Popescu, în ULTIMUL spectacol în care a jucat. Plină de viață, pe scenă, cu TREI zile înainte de dispariția tragică 13:07 Tamara Buciuceanu, ÎN LACRIMI după moartea Stelei Popescu: „Cel mai trist moment din viața mea” 12:50 Stela Popescu. Loredana Groza, MĂRTURISIRE la moartea marii actrițe 12:33 Stela Popescu. Actrița trăia în centrul Bucureștiului, ÎNTR-O VILĂ DE LUX 12:33 Stela Popescu A MURIT! Ce s-a descoperit pe masa artistei și ce urma să facă înainte de a înceta din viață 11:15 Stela Popescu a murit! Alexandru Arșinel este devastat: „Vai de mine” 10:45 După 61 de ani petrecuţi pe scenă, Steaua teatrului de revistă românesc s-a stins fulgerător

Articole salvate