Teodorovici, mesaj pentru Borza: "Nu-l obligă nimeni să vină în Parlament"

Teodorovici, mesaj pentru Borza: "Nu-l obligă nimeni să vină în Parlament"

Preşedintele comisiei de buget- finanţe a Senatului, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, referitor la afirmaţiile deputatului ALDE Remus Borza, potrivit cărora un demnitar nu poate să trăiască dintr-o mie de euro, că nu-l obligă nimeni să vină în Parlament.

"Nu-l obligă (Remus Borza - n.r.) nimeni să vină în Parlament. Chiar am văzut multe familii în România care de la zi la zi trăiesc cu mult mai puţini bani. Până la urmă nu eşti obligat ca parlamentar să vii să stai pe cât? Avem astăzi 5.000 şi ceva de lei. Vrei să vii, vii, dacă nu, faci altceva", a spus Eugen Teodorovici, citat de Agerpres, întrebat în legătură cu declaraţiile lui Remus Borza. 

"Domnul Borza este puţin mai vulcanic. Repet: trebuie să terminăm puţin cu populismul ăsta destul de ieftin. Vrem să avem... nu că susţin cauza unui parlamentar, am spus şi când eram ministru că salariul unui ministru era foarte mic la acea perioadă. Dacă continuăm să avem aceeaşi abordare, nu facem nimic bun. Ideea este să avem de unde să facem o astfel de creştere, nu numai pentru parlamentari, ci pentru toţi cei vizaţi", a adăugat Teodorovici. 

El a menţionat că în privinţa salarizării susţine "o împărţire logică, coerentă şi egală între toate categoriile profesionale". "Dar este foarte important să ai de unde să iei ca să poţi să dai această majorare. (...) Este foarte important să poţi să tai orice cheltuieli nejustificate. Ceea ce s-a aplicat şi se aplică ca măsuri sociale este bine-venită, dar dacă neglijăm partea economică, aceste măsuri rămân doar pe hârtie sau pot fi blocate", a adăugat Teodorovici. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Deputatul ALDE Remus Borza a pledat, luni, pentru salarizarea la un nivel superior a persoanelor care ocupă demnităţi publice şi susţine că în condiţiile actuale, în care un demnitar este plătit cu 1.000 de euro pe lună, nu vor veni să lucreze în sistemul public buni profesionişti. 

"Un demnitar nu poate să trăiască dintr-o mie de euro", a declarat Borza, după ce a participat la reuniunea Grupurilor parlamentare PSD şi ALDE în care s-a discutat pe tema legii salarizării unitare. Remus Borza a precizat însă că a spus acest lucru în contextul referitor la incompatibilităţile parlamentarilor.