Tensiuni între SUA și Iran, după sechestrarea unui vas comercial

Tensiuni între SUA și Iran, după sechestrarea unui vas comercial

Marina militară americană și cea iraniană, au fost „față-n față” în Strâmtoarea Ormuz, după reținerea unui cargobot danez de către navele iraniene.

Un escadron de nave de luptă iraniene a sechestrat cargoul Maersk Tigris (sub pavilionul Insulelor Marshall, dar deținut de o compania daneză). Iranienii au tras focuri de avertisment și au forțat nava să acosteze în Portul Bandar Abbas, unde cei 34 de membri ai echipajului au fost reținuți. Printre aceștia se află patru marinari români, dar armatorul navei a anunțat că întregul echipaj este în siguranță şi va continua cursa, după rezolvarea situaţiei.

Provocările Teheranului

Incidentul a fost interpretat de Pentagon ca o provocare din partea Iranului. Vasul naviga „pe o rută maritimă recunoscută internațional” și era protejată de legile maritime, care permit vaselor comerciale să treacă prin apele naționale. Marina americană își trimite în zone forțe pregătite „să răspundă prompt la orice incident în care o navă a SUA sau a unei națiuni partenere ar fi hărțuită sau amenințată”.Sechestrul vine după intensificarea loviturilor aeriene ale coaliției internaționale împotriva Yemenului și desfășurarea unor nave de război ale SUA, pentru a bloca sprijinul Iranului acordat rebelilor Houthi, care controlează vestul țării.

Ne puteți urmări și pe Google News

Amenințările din trecut

Strâmtoarea Ormuz este ruta de tranzit pentru o cincime din petrolul lumii. Teheranul a amenințat, în trecut, că va bloca strâmtoarea, ceea ce ar putea declanșa un conflict militar. SUA și aliații lor patrulează în zonă și organizează exerciții, pentru ca Iranul să nu folosească mine marine și să închidă strâmtoarea.