Editura Evenimentul si Capital

Cât de VULNERABILĂ e Europa de Est în fața Rusiei. Fostele state socialiste, SUBMINATE și MANIPULATE de Putin, caută soluții

Zidul Kremlinului (foto: Wikipedia)
Autor: | | 10 Comentarii | 5265 Vizualizari

„Războiul informațional există, știrile false se răspândesc rapid, ce se poate face pentru ca statele europene, și nu numai, să conștientizeze agresiunea și vulnerabilitățile proprii și să contracareze manipularea venită dinspre Rusia? Sunt întrebări la care au încercat să răspundă experți la nivel înalt, foști oficiali guvernamentali, analiști, jurnaliști, din 15 țări, care s-au întâlnit la București în această săptămână

Dezbaterea cu ușile închise a fost organizată de Centrul GlobalFocus, pe marginea unui studiu comparativ realizat pe parcursul unui an, în patru state: România, Bulgaria, Republica Moldova și Georgia despre „Presiunile Rusiei și propaganda în Europa de Est. Rezistență și mecanisme de răspuns”.

În Ucraina, statele baltice, Moldova, influențele rusești, dezinformarea și războiul infor mațional sunt vizibile cu ochiul liber, în alte țări abia acum guvernul sau ONGurile încep să accepte ideea existenței unor interferențe și se gândesc cum să le combată. Interesant este că în Ucraina, de pildă, oamenii au sentimente pozitive față de ruși, dar negative față de statul rus, potrivit unui sondaj recent.

În România, numărul prorușilor este limitat și chiar dacă nu poți face ca românii să vadă cu ochi buni regimul de la Moscova, există alte metode de manipulare: încerci să îndepărtezi românii de UE, NATO, SUA, să le creezi o imagine proastă.

Rusia sau Occidentul

În Republica Moldova, vul nerabilitatea vine din nostalgia oamenilor față de trecut, spun experții. Dar ceea ce trebuie să înțeleagă UE este că atunci când apar incertitudini în privința opțiunilor populației, țara nu trebuie abandonată, ci, dimpotrivă, trebuie continuate și mai mult demersurile de apropiere de spațiul euro-atlantic. Când se vorbește despre „eșecul” europenizării Moldovei, ar trebui să se înțeleagă că Rusia a fost mereu prezentă în zonă, a investit în partide politice, în biserică, și nu obosește niciodată, pentru că are un obiectiv clar.

Germania sau Franța neagă existența unei amenințări venite dinspre Rusia. Un exemplu simplu de manipulare: o reclamă a Russia Today, pe un aeroport în Germania, care spune: „Ați pierdut avionul? Ați pierdut alegerile? Dați vina pe noi!”. Pe rețelele de socializare s-au făcut glume și s-a subliniat „umorul rușilor”, dar se uită că este un mijloc kgb-ist, prin care te fac să te simți vinovat că ai o părere proastă despre ruși.

Jakub Janda - „European Values”, Cehia

„Povestea noastră de succes a început când am reușit să convingem guvernul că propaganda rusească ne afectează securitatea. Începând din 2015, am creat Programul Kremlin Watch în cadrul think-tnak-ului nostru European Values, în care am adunat experți pe problema Ucrainei, comunicații strategice, Rusia, și am arătat care sunt activitățile rușilor în Cehia și în regiune și ce efecte negative au. Am făcut asta în mod public, pentru a convinge guvernul și mass-media de această realitate. Astfel că în 2016, executivul de la Praga a adoptat noi politici și alocă resurse pentru această problemă. Avem departamente în Ministerele de Externe și Apărare, de pildă, care se ocupă de asta. Am început să ne consultăm și să discutăm, ca think-tank, despre experiența noastră, cu diverse guverne, instituții și ONG-uri din alte state europene. Până acum am avut 45 de călătorii de informare în străinătate, în care am discutat despre cum vedem aceste amenințări și care ar putea fi răspunsul unui guvern democratic. Mai avem proiecte separate cu guvernul britanic sau olandez, pe probleme de securitate. Sperăm ca și România să ni se alăture, pentru că până acum lipsea de la dezbateri. Interesul începe să crească și aici și, având în vedere poziția românilor, în general, pro-Vest și anti-Rusia, credem că România va avea un cuvânt important de spus, inclusiv în UE și NATO. Avem 12-13 țări în UE care iau în serios problema asta și este important ca România să intre în acest cerc. Federația Rusă, prin instituțiile și partenerii săi, transmit dezinformări, minciuni, practic, care încearcă să submineze securitatea statelor și încrederea cetățenilor în instituțiile naționale, în UE, NATO, etc. Noi ar trebui să răspundem la aceste amenințări - nu este doar răspunderea serviciilor de informații, ci și noi putem face ceva în acest sens”.

Paata Gaprindashvili - Director, Georgia’s Reforms Associates (GRASS), Georgia

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate