Ţeapă made in Brăila: A încasat 861.905 lei pentru amenajarea Cimitirului Sudic din Focşani şi a dispărut ca măgarul în ceaţă

Ţeapă made in Brăila: A încasat 861.905 lei pentru amenajarea Cimitirului Sudic din Focşani  şi a dispărut ca măgarul în ceaţă

A încasat 861.905 lei pentru a amenaja Cimitirul Sudic din Focşani şi a spălat putina. E cazul unei firme din Brăila care s-a ales, pentru fapta în cauză, cu dosar penal.

O firmă din Brăila care urma să amenajeze Cimitirul Sudic din Focşani a spălat putina după ce a primit banii pentru contract. Semnat în anii trecuţi, contractul nu a fost nicidecum onorat de SC Grafitti Construct, firma care a câștigat licitația. Reprezentanţii firmei au abandonat şantierul la scurt timp după ce sd-au văzut cu banii în buzunare, potrivit adevarul.ro. Societatea a încasat banii de la Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice a Primăriei Focşani, iar Curtea de Conturi a constatat că au fost pretinse la plată de către constructor şi acceptate de către entitatea controlată lucrări neexecutate, dar achitate, în valoare totală de 542.492 de lei. La acestea s-au adăugat şi majorări de întârziere de 309.007 lei. Primarul Misăilă a anunțat că a semnat personal o sesizare penală în condiţiile în care firma a dat o ţeapă de 861.905 lei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News