Tavanul grădiniței din Sântana a căzut peste copii. Aceasta a fost inaugurată de două zile

Tavanul grădiniței din Sântana a căzut peste copii. Aceasta a fost inaugurată de două zile

Tavanul grădiniței din orașul arădean Sântana a căzut, miercuri, peste copii. Potrivit edililor, s-a desprins gletul cu care acesta era acoperit. Momentan nu se știe care a fost cauza.

Clădirea grădiniței din Sântana a fost recepționată în septembrie, dar a fost deschisă abia luni, 12 februarie. Aceasta este nouă, și a fost construită din fonduri de la Guvern, printr-un împrumut de la Banca Mondială. Lucrarea a fost realizată de o firmă din Mehedinți. Primăria Orașului Sântana a contribuit cu aproximativ 700.000 de lei, pentru amenajările exterioare, racordarea la utilități și obținerea avizelor de funcționare. Întreaga clădire a costat peste patru milioane de lei.

În grădiniță învață acum șapte grupe cu un total de 105 copii. Din fericire,  miercuri, niciun copil nu se afla în zonă în momentul producerii incidentului.

„S-a desprins gletul cu care era acoperit tavanul, deocamdată nu știm din ce cauză, însă, cel mai probabil, în timpul construcției nu s-au respectat toți pașii necesari”, a declarat pentru Aradon.ro,  Cornel Gligor, viceprimarul orașului Sântana.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lucrarea e încă în garanție, iar firma mehedințeană va trebui să repare totul pe cheltuiala proprie. (Sursa foto: News.ro)