Tăriceanu zboară la Roma într-o Europă în fierbere

Tăriceanu zboară la Roma într-o Europă în fierbere

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va participa, joi şi vineri, la o discuţie în Roma pe marginea viitorului Uniunii Europene, pe 25 martie urmând să aibă loc un summit care să afirme noua direcţie strategică a UE.

Tăriceanu va participa în Parlamentul italian la conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor din UE, precedată de un dineu oficial.

Liderii parlamentari au pe agendă o "reflecţie generală" şi un "schimb de idei privind prezentul şi viitorul UE".

Consilierul prezidenţial pe politică externă al lui Klaus Iohannis, Leonard Orban, a anunţat, duminică, că nu este exclus ca România, deşi nu doreşte să recurgă la un astfel de gest, să fie nevoită să blocheze adoptarea Declaraţiei de la Roma, în cazul în care va conţine referinţe la adresa Europei cu mai multe viteze.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene se vor reuni la summit-ul de la Roma, din 25 martie, unde este aşteptată semnarea unei declarații comune a celor 28 de șefi de stat și de guvern referitor la viitorul UE