Tăriceanu infirmă o eventuală remaniere din Guvernul Dăncilă

Tăriceanu infirmă o eventuală remaniere din Guvernul Dăncilă

O eventuală remaniere a unor membri din Cabinetul Dăncilă a fost infirmată de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, însă acesta a ținut să precizeze că unii dintre secretarii de stat vor fi schimbaţi

„Nici vorbă de aşa ceva (de remaniere - n.r.). Îmi pare rău că astfel de ştiri se propagă fără să ne întrebaţi pe noi, cei care suntem responsabilii politici ai partidelor componente ale coaliţiei. V-aş fi spus din primul moment că este o ştire fără niciun fel de bază. Nu s-a discutat nici în cadrul coaliţiei, nici la nivelul Guvernului. Şi, din câte am aflat, şi doamna Dăncilă a făcut o declaraţie în acest sens, aşa încât aş vrea ca subiectul să fie clar încheiat", a afirmat Tăriceanu.

Tăriceanu a precizat că vor fi înlocuiţi acei secretari de stat care fie nu au performat sau „au uitat” de responsabilitățile pe care le-au primit prin investitură.

„La secretarii de stat am hotărât şi o să discutăm cât de curând. O să înlocuim câţiva dintre secretarii de stat la care am spus că am remarcat două lucruri: o lipsă de performanţă, pur şi simplu, ca fapt în sine, şi la alţii au uitat că ei sunt de fapt cu responsabilităţi politice şi au devenit nişte funcţionari perfecţi în minister şi de aceea probabil că ar trebui promovaţi la nivel de directori generali", a adăugat Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat despre numărul secretarilor de stat care urmează să fie schimbaţi, Tăriceanu a spus: "Nu stabilim că remaniem 10%. De la caz la caz, pe baza evaluărilor pe care le avem, o să decidem".