Editura Evenimentul si Capital

Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce DECIZIE s-a luat în privința UDMR

Călin Popescu-Tăriceanu
Autor: | | 5 Comentarii | 2211 Vizualizari

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, astăzi, că negocierile cu UDMR au fost oprite. De asemenea, el a precizat că PSD și ALDE au voturile necesare pentru moțiunea de cenzură.

„Am constatat de dimineaţă că erau mult prea multe lucruri aş spune în discuţie, în negociere şi nu aveam timp literalmente pentru a face o treabă serioasă şi responsabilă. Ca atare, am hotărât să oprim această discuţie pentru a o putea relua la o dată pe care n-aş putea să v-o precizez, într-un cadru mult mai liniştit, mult mai calm. Acum am văzut toate speculaţiile care se făceau referitoare la un troc cu UDMR. Pentru ca să nu se instaleze această idee, am hotărât să oprim discuţiile. De altfel, aşa cum am spus, PSD împreună cu ALDE avem voturile necesare, avem majoritatea pentru moţiunea de cenzură, aşa că nu avea rost să insistăm pe această direcţie, care putea să fie speculată devaforabil împotriva noastră şi să creeze anumite îngrijorări membrilor noştri sau simpatizanţilor noştri”, a spus Tăriceanu înaintea şedinţei Biroului Politic al ALDE, potrivit agerpres.ro.

Întrebat dacă se va mai discuta cu UDMR în vederea formării noului guvern, Tăriceanu a negat.

„Nu. Ulterior nu înseamnă până la formarea guvernului. Ulterior înseamnă anul acesta, anul viitor, nu ştiu să vă spun”, a adăugat preşedintele Senatului.

PSD a rupt acordul cu DMR. Social-democrații au anulat ședința parlamentară în care ar fi trebuit să dezbată mai multe proiecte legislative care să acorde mai multe drepturi minorităților naționale.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate