Târg de Florii, la Muzeul Țăranului Român

Târg de Florii, la Muzeul Țăranului Român

Muzeul Țăranului Român organizează până duminică, 5 aprilie, între orele 10.00 și 18.00, Târgul de Florii. Nu vor lipsi ouăle încondeiate, icoanele, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte frumoase. Aici veți găsi și delicii culinare: cozonaci, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, palincă și dulceaţă. Preţ bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenţi, pensionari).

 ● Programul de Paște începe la Plaza România astăzi, de la ora 12.00, cu ateliere tematice pentru cei mici. Urmează o oră de teatru pentru copii și una de modelare de baloane și de face painting. De la ora 17.00, ia startul concursul de pictat ouă, la care vor lua parte și Anca Serea, Corina, Diana Bișinicu, DJ Rynno, Adriana Bahmuțeanu, Paula Chirilă, Claudia Pătrășcanu (Claudette), Ianna și Maria Simion, împreună cu copiii lor. Seara se va încheia cu un concert susținut de Corina, începând cu ora 18.30.

● Astăzi, de la ora 21.00, concert Bere Gratis la Palatul Bragadiru. Formaţia, ce a fost înfiinţată în 1998 de Mihai „Miţă” Georgescu (voce), îi mai are în componență pe Robert Anghelescu (clape) și Marius Dobre (chitară) și are un stil inconfundabil.

Ne puteți urmări și pe Google News