Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Țara care are, în sfârșit, PREȘEDINTE, după 29 de luni fără șef de stat

Michel Aoun
Autor: | | 0 Comentarii | 752 Vizualizari

Parlamentul libanez l-a ales, azi,în funcția de președinte al țării pe Michel Aoun, apropiat al mișcării șiite Hezbollah, după 29 de luni de vid instituțional la Beirut.

Michel Aoun a fost ales din a doua tentativă, după ce într-un prim tur desfășurat luni la prânz el reușise să obțină sprijinul a 84 de parlamentari, cu două voturi sub pragul minim necesar de două treimi dintre cei 128 de membri ai Parlamentului, relatează relatează AFP și DPA, citate de Agerpres.

În al doilea tur de scrutin, Aoun a avut nevoie doar de o majoritate simplă (65 de voturi).

Postul de președinte al Libanului era vacant din mai 2014, când a expirat mandatul lui Michel Suleiman.

Timp de aproape doi ani și jumătate, Libanul, împărțit politic între linii sectariene diferite, a fost fără președinte. Michel Aoun, lider creștin și fondator al Mișcării Libere Patriote, de mult timp unul dintre principalii candidați, este din 2006 un aliat al partidul șiit susținut de Iran, Hezbollah, care fusese anterior un oponent politic dur al lui Aoun.

Alianța cu Hezbollahul a fost suficientă pentru a-l transforma pe Aoun în persona non grata pentru principalul partid sunnit din țară, Mișcarea Viitorului, condusă de fostul premier Saad Hariri, cu legături puternice cu Arabia Saudită.

Lipsa unui conducător al țării, din mai 2014, a paralizat, practic, viața politică. Astăzi, Aoun a fost în sfârșit ales președinte, cu sprijinul remarcabil al Mișcării  Viitorului.

Alegerile vin după schimbări dramatice ale politicilor și pozițiilor partidelor majore, în urma cărora mulți observatori au declarat că nu mai înțeleg nimic din dinamica extrem de complicată a acestor jocuri politice, scrie BBC.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate