TAMARA BUCIUCEANU i-a dat o BĂTAIE soră cu moartea! O divă de la noi și-a luat-o pe coajă după ce a furat cireșe de la marea actriță

TAMARA BUCIUCEANU i-a dat o BĂTAIE soră cu moartea! O divă de la noi și-a luat-o pe coajă după ce a furat cireșe de la marea actriță

În cadrul unui interviu acordat pentru revista Unica, Oana Zăvoranu a povestit modul inedit în care se distra în copilărie, dar și pățaniile prin care a trecut cu actrița Tamara Buciuceanu-Botez, care locuiește la doar câteva case distanță de aceasta.

„Îmi amintesc că eram foarte năzdrăvană. Plecam curată de acasă, îmbrăcată frumos și ajungeam jupuită și julită. Ce-ți spun acum nu știe nimeni. Așteptam mașina de gunoi să vină pe stradă și cum ajungea în dreptul meu, mă cățăram pe ea și nu-ți poți imagina cum ieșeam de acolo și cum miroseam. Mama nu înțelegea ce se întâmplă. Îmi zicea mereu că trebuie să arăt ca o prințesă și eu arăt ca un porc. Bineînțeles că după scandal stăteam liniștită cam trei zile, până trecea din nou mașina de gunoi pe strada noastră. Nu știu de ce mă distra pe mine asta, dar mă distra copios”, a dezvăluit Oana, în premieră. 

De asemenea, Oana Zăvoranu a întâmpinat probleme în copilăria sa și cu vecina Tamara Buciuceanu-Botez, din cauza faptului că îi fura acesteia cireșele din curte. Vedeta și-a amintit cu umor de momentele în care actrița o alerga cu diverse obiecte în mână, ca să țină minte că nu este frumos să furi. „În capătul străzii mele stă Tamara Buciucianu-Botez și are un cireș delicios, pe care îl avea și în copilăria mea. Ei bine, mă cățăram pe gard și apoi în pom și-i furam cireșele. Mă alerga și mă bătea cu umbrela sau cu bastonul, depinde ce avea la îndemână. Pentru două cireșe am luat o bătaie cu umbrela soră cu moartea. Dar nici eu nu tăceam. I-am zis odată: ‘Nu-ți ajung cireșele? Le iau și eu pe alea de pe jos!’ Și atunci mai rău mi-am luat-o. ‘O obraznică și o hoață ești! Ce dacă sunt pe jos? Sunt ale mele!’, așa îmi zicea și mă alerga”, a explicat amuzată Oana Zăvoranu.

Ne puteți urmări și pe Google News