PUSL, îngrijorări privind comportamentul lui Viktor Orban. Scrisoare deschisă către Marcel Ciolacu

PUSL, îngrijorări privind comportamentul lui Viktor Orban. Scrisoare deschisă către Marcel Ciolacu PIedone renunță la conducerea PUSL Sursa foto: EVZ

Lavinia Șandru, în calitate de președinte al Institutului de Studii Social Liberale al PUSL, a adresat o scrisoare deschisă către premierul Marcel Ciolacu, în legătură cu comportamentul îngrijorător al premierului Ungariei, Viktor Orban.

Reprezentanții PUSL cer să se dispună măsuri ferme astfel încât Constituția României să fie respectată. Viktor Orban a ținut sâmbătă un discurs la Băile Tușnad, unde este organizată Școala de Vară.

PUSL cere măsuri ferme împotriva lui Viktor Orban

În numele Conducerii Colegiale a PUSL vă transmit îngrijorarea noastră față de atitudinea premierului Ungariei, Viktor Orban. Vă rugăm să dispuneți măsuri ferme pentru respectarea Constituției României!

Poporul român are demnitate, onoare și curaj, iar dumneavoastră sunteți cel chemat să comunicați acest adevăr tuturor celor care pun la îndoială aceste virtuți ale românilor”, a transmis Lavinia Șandru, președinte al Institutului de Studii Social Liberale al PUSL, într-o scrisoare deschisă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Viktor Orban a amenințat laBăile Tușnad, afirmând că aderarea României la Spațiul Schengen depinde de Ungaria. Premierul maghiar a ținut un discurs la Școala de Vară organizată în localitate, unde a făcut remarci critice la adresa Ministerului Afacerilor Externe.

Viktor Orban a ironizat regulile impuse de autoritățile române

Viktor Orban a afirmat că MAE i-a impus restricții în privința discuțiilor pe care le poate purta. El a subliniat că i s-a interzis să abordeze anumite subiecte, mai ales cele legate de simbolurile naționale ale României.

Orban a ironizat scrisoarea primită de la autoritățile române și a lansat o serie de remarci sarcastice în adresa lui Marcel Ciolacu.

„Anul acesta, MAE din România, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a zis despre ce am voie să vorbesc, ce nu am voie și ce trebuie să evit. Într-un document oficial, vă fac cunoscut acest lucru. Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta. Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești”.

Liderul Guvernului de la Budapesta a mai adăugat că nu trebuie să pună el într-o lumină proastă valorile occidentale, precum migrația, LGBTQ și războiul, pentru că „se pun ele singure”. Premierul ungar a susținut că i-a fost transmis că trebuie să evite și discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobă.