mihnea costoiu

Școala doctorală din România funcționează după reguli sovietice. Singura țară din UE în care universitățile nu pot acorda titluri de doctor. Acuzațiile lui Mihnea Costoiu

Școala doctorală din România funcționează după reguli sovietice. Singura țară din UE în care universitățile nu pot acorda titluri de doctor. Acuzațiile lui Mihnea Costoiu

Rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu susține că odată cu aderarea la Uniunea Europeană, universităţile românești au aderat la Spaţiul European al Învăţământului Superior. Acest lucru a implicat și recunoaşterea internaţională...

Abuz în serviciu, pedepsit cu doar trei ani de închisoare cu suspendare. Cum explică ICCJ sentința din dosarul lui Mihnea Costoiu

Abuz în serviciu, pedepsit cu doar trei ani de închisoare cu suspendare. Cum explică ICCJ sentința din dosarul lui Mihnea Costoiu

Judecătoarele Rodica Cosma, Anca Alexandrescu și Laura Soane de la Înalta Curte de Casație și Justiție au explicat în hotărârea prin care au dispus condamnarea fostului ministru Mihnea Costoiu pentru...

Avertisment crunt pentru piața muncii din România. Una dintre cele mai importante meserii riscă să dispară

Avertisment crunt pentru piața muncii din România. Una dintre cele mai importante meserii riscă să dispară

România se confruntă cu o criză semnificativă de specialiști în transportul feroviar. Deși foarte puțini oameni se mai pregătesc să devină ingineri, raportat la nevoile pe care țara noastră le...

Rectorii universităților din România și-au ales președintele

Rectorii universităților din România și-au ales președintele

Sorin Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, a fost reales, vineri, preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR). "Astăzi, 18 septembrie 2020, la Braşov -...

Invenție revoluționară în plină pandemie. Este 100% româneacă și va fi folosită de milioane de oameni

Invenție revoluționară în plină pandemie. Este 100% româneacă și va fi folosită de milioane de oameni

„Cercetătorii Universității Politehnica din București (UPB) au inventat un nou tip de dezinfectant eficient împotriva COVID-19. Soluția este bazată pe produsul BLUE, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și...

O nouă criză lovește puternic România. Semnal de alarmă de la nivel înalt

O nouă criză lovește puternic România. Semnal de alarmă de la nivel înalt

„O să mă adresez în mod special tinerilor şi o să vă dau câteva dintre argumentele pentru a fi inginer. Dincolo de lucrurile cele mai cunoscute, vreau să vă dau...

Încă o promisiune: scăderi de taxe și în alte domenii, după IT

Încă o promisiune: scăderi de taxe și în alte domenii, după IT

„Mi-o asum şi mă bucur că mi-aţi dat ocazia. În 2000, când am început discuţia despre IT şi la vremea respectivă i-am pus această problemă ministrului Comunicaţiilor Dan Nica, lumea...

A DISPĂRUT teza de doctorat a generalului Coldea. Niciodată nu s-a mai atentat la FONDUL INTANGIBIL al Bibliotecii Naționale a României

A DISPĂRUT teza de doctorat a generalului Coldea. Niciodată nu s-a mai atentat la FONDUL INTANGIBIL al Bibliotecii Naționale a României

Singurul exemplar care poate fi folosit într-un eventual proces privind drepturile de proprietate intelectuală a fost împrumutat în 2015 de directoarea Bibliotecii Universității Politehnica, dar nu a mai fost returnat....

Un FOST MINISTRU este AUDIAT LA DNA. Totul are legătură cu DOSARUL lui Dinu Pescariu

Un FOST MINISTRU este AUDIAT LA DNA. Totul are legătură cu DOSARUL lui Dinu Pescariu

Amintim că recent, Costoiu a fost pus sub învinuire de procurorii DNA în dosarul lui Dinu Pescariu, conform antena3.ro. Ambii au fost plasaţi sub control judiciar de procurorii DNA pentru...

Lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi va fi reanalizată

Lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi va fi reanalizată

"CNATDCU a dispus crearea unei noi comisii de specialitate care să reevalueze teza de doctorat a Codruţei Kovesi, asta după ce s-a depus o contestaţie la decizia iniţială de neplagiat...

Adio lupte "fratricide" în PSD, promite Victor Ponta

Adio lupte "fratricide" în PSD, promite Victor Ponta

"Ma bucur ca s-a trecut cu bine si peste acest moment al finalizarii listelor de candidati - de fiecare data este un moment tensionat in viata unui Partid, cu surprize...

GHIȚĂ, NOI DEZVĂLUIRI DESPRE MĂSLUIREA RAPORTULUI REFERITOR LA PLAGIATUL LUI KOVESI. Unde s-a întâlnit Mihnea Costoiu cu avocatul Gheorghe Mateuț.

GHIȚĂ, NOI DEZVĂLUIRI DESPRE MĂSLUIREA RAPORTULUI REFERITOR LA PLAGIATUL LUI KOVESI. Unde s-a întâlnit Mihnea Costoiu cu avocatul Gheorghe Mateuț.

Într-o intervenție telefonică, Sebastian Ghiță a adus noi amănunte privind modul în care s-a procedat la măsluirea raportului privind lucrarea de doctorat a lui Kovesi. "Acum 4 ani am mers...

Mihnea Costoiu audiat la Parchetul General după dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiţă

Mihnea Costoiu audiat la Parchetul General după dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiţă

Conform România TV, Mihnea Costoiu a fost la Parchetul General şi a fost audiat în dosarul autodenunţului făcut de Sebastian Ghiţă în cazul presupusului plagiat al şefei DNA, Laura Codruţa...

Sebastian Ghiță a oferit NOI INFORMAȚII BOMBĂ la Parchetul General despre doctoratul Laurei Codruța Koveși. Ce a făcut deputatul pentru a CONVINGE experții să semneze pentru șefa DNA

Sebastian Ghiță a oferit NOI INFORMAȚII BOMBĂ la Parchetul General despre doctoratul Laurei Codruța Koveși. Ce a făcut deputatul pentru a CONVINGE experții să semneze pentru șefa DNA

Stiripesurse a publicat informația cum că Parchetul General a primit de la Sebastian Ghiță indicativul avionului care a fost folosit pentru obținerea semnăturilor judiciare ale lui Koveși. Ghiță le-a spus...

Traian Băsescu, despre dezvăluirile lui Sebastian Ghiță: ”Tot ce a spus ESTE ADEVĂRAT. A primit ordin de la Florian Coldea s-o REZOLVE pe Kovesi”

Traian Băsescu, despre dezvăluirile lui Sebastian Ghiță: ”Tot ce a spus ESTE ADEVĂRAT. A primit ordin de la Florian Coldea s-o REZOLVE pe Kovesi”

Potrivt declarațiilor făcute de fostul președinte al României la postul B1 TV, totul a fost făcut la ordinul adjunctului șefului SRI, Florian Coldea. ”Sebastian Ghiță a primit ordin de la...

PSD îi devorează lui Ponta Guvernul. 8 miniștri PSD, lăsați la ușa Parlamentului

PSD îi devorează lui Ponta Guvernul. 8 miniștri PSD, lăsați la ușa Parlamentului

Fost ministru PSD al Cercetării, senatorul Mihnea Costoiu nu mai are susţinerea PSD Gorj pentru un nou mandat. Surse PSD au declarat ieri, pentru EVZ, că rectorul Politehnicii nu ţine...

Aleşii vor să-i scutească de impozitul pe venit pe cei din cercetare. De prevedere ar urma să beneficieze şi cadrele didactice universitare

Aleşii vor să-i scutească de impozitul pe venit pe cei din cercetare. De prevedere ar urma să beneficieze şi cadrele didactice universitare

 Iniţiativa legislativă modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cerând ca din rândul contribuabililor scutiţi de plata impozitului pe venit să facă parte şi angajaţii "care activează în domeniul inovării...

Refugiaţii ar putea să vină peste studenţi. Universitatea Bucureşti le oferă 80 de locuri de cazare

Refugiaţii ar putea să vină peste studenţi. Universitatea Bucureşti le oferă 80 de locuri de cazare

În urma unei solicitări a ministrului Educaţiei, Universitatea Bucureşti a anunţat că va pune la dispoziţia refugiaţilor 80 de locuri de cazare, dacă va fi nevoie, în timp ce Universitatea...

Titus Corlăţean, numit consilier onorific al premierului pentru relaţiile cu Moldovan

Titus Corlăţean, numit consilier onorific al premierului pentru relaţiile cu Moldovan

În acelaşi timp, fostul ministru Mihnea Costoiu a fost numit şi el consilier onorific, urmând să se ocupe de proiectele de cercetare cu finanţare europeană. Deciziile de numire a senatorilor...

După aproape 40 de ani: Al doilea astronaut român va ajunge în spațiu

După aproape 40 de ani: Al doilea astronaut român va ajunge în spațiu

Deşi mai sunt câtiva ani bună până să vedem asta şi nu se ştie cine va fi norocosul, potrivit lui Mihnea Costoiu, se negociază ultimele detalii între cele 16 state...