harta

Noua hartă strategică a Europei

Noua hartă strategică a Europei

În fiecare primăvară la Washington se lansează evaluarea anuală a amenințărilor cele mai grave la adresa securității naționale a SUA și se proiectează modul în care aceste probleme vor afecta...

Cutremur în România. Cele mai sigure zone în cazul unui seism

Cutremur în România. Cele mai sigure zone în cazul unui seism

Cutremur în România. Autoritățile au întocmit harta de risc ce cuprinde zonele în care se pot produce mișcări seismice. Prin eliminare, cei care îl consultă pot identifica cele mai sigure...

Cât de extinsă era Grecia Antică

Cât de extinsă era Grecia Antică

Cât de extinsă era Grecia Antică. Care erau zonele principale ale Greciei Antice? A fost o lume fascinantă Civilizaţia greacă s-a dezvoltat pe o arie însemnată, cuprinzând Grecia propriu-zisă, litoralul...

Harta corupției în lume situează România pe la mijloc. Care este cea mai coruptă țară din Europa

Harta corupției în lume situează România pe la mijloc. Care este cea mai coruptă țară din Europa

Potrivit celor de la TY zero reprezintă cel mai ridicat nivel de corupție, iar 100 cel mai slab. Astfel, pe unitatea de măsură precizată,  România înregistrează 46 de puncte în...

Rusia a cedat Crimeea Ucrainei! Gafa făcută de oamenii lui Putin

Rusia a cedat Crimeea Ucrainei! Gafa făcută de oamenii lui Putin

Rusia a cedat Crimeea înapoi Ucrainei, pe hartă. Este vorba despre o gafă pe care internauții au observat-o imediat. Ambasada Rusiei în Africa de Sud a distribuit online o hartă...

Caz de război! China a anexat un teritoriu al Rusiei. Deocamdată pe hartă

Caz de război! China a anexat un teritoriu al Rusiei. Deocamdată pe hartă

Războiul Rusia-China, faza pe hărți. Noi hărți geografice au fost aprobate oficial în China, potrivit Adevarul. Notabil este faptul că pe aceste hărți o parte a teritoriului Federației Ruse este...

Cu ajutorul unei hărți, putem vedea cum s-au schimbat continentele. Un inginer de la Google a creat Dinosaur Pictures

Cu ajutorul unei hărți, putem vedea cum s-au schimbat continentele. Un inginer de la Google a creat Dinosaur Pictures

Un nou site web permite utilizatorilor să-și identifice orașul natal și apoi să vadă unde era situat în timpul dinozaurilor, precum și în alte perioade de timp de pe Pământul...

Va avea România doar 12 județe? Reforma administrativ-teritorială prinde contur

Va avea România doar 12 județe? Reforma administrativ-teritorială prinde contur

Propunerea de reorganizare administrativ – teritorială a țării, venită din partea Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a fost transformată într-un proiect legislativ și înregistrată la Parlament. Inițiativa...

Harta cu bucluc

Harta cu bucluc

”Grădinarii” La cei 37 de ani ai săi, Kirilo Budanov, șeful GUR, este cel mai tânăr general-maior al Armatei Ucrainei. Fiind și telegenic, conferințele sale de presă constituie o atracție...

UEFA neagă că și-a dat acordul ca suporterii să afișeze la meciurile naționalei materiale cu harta Ungariei Mari. Amenință cu consecințe disciplinare

UEFA neagă că și-a dat acordul ca suporterii să afișeze la meciurile naționalei materiale cu harta Ungariei Mari. Amenință cu consecințe disciplinare

Mai mult, în scrisoare se arată că Federația Maghiară de Fotbal va suporta consecințe disciplinare dacă va permite suporterilor să folosească însemnuri cu harta Ungariei Mari. Scrisoare îi este adresată...

FRF a transmis că UEFA nu a autorizat folosirea steagului Ungariei Mari. România va apela la comisiile disciplinare

FRF a transmis că UEFA nu a autorizat folosirea steagului Ungariei Mari. România va apela la comisiile disciplinare

Federația Română de Fotbal (FRF) a emis un comunicat de presă, după ce instituția omoloagă a anunțat că UEFA și-a dat acordul în legătură cu afișarea bannere-lor cu harta Ungariei...

Gigi Becali, reacție categorică privind acordul UEFA pentru folosirea hărții Ungariei Mari. „Nu le dăm nimic înapoi”

Gigi Becali, reacție categorică privind acordul UEFA pentru folosirea hărții Ungariei Mari. „Nu le dăm nimic înapoi”

Gigi Becali nu a trecut cu vederea anunțul făcut de Federația Maghiară de Fotbal privind folosirea de către echipa națională a simbolului cu harta Ungariei Mari. UEFA a permis ca...

Numărul de locuitori din zeci de orașe a scăzut. Harta României va suferi modificări, după rezultatele recensământului

Numărul de locuitori din zeci de orașe a scăzut. Harta României va suferi modificări, după rezultatele recensământului

Aproape 40 de orașe din România au o populație mai mică de 5.000 de persoane, iar în alte 40 de municipii trăiesc sub 25.000 de oameni. Acest lucru înseamnă că...

Noua hartă a lumii, în perspectiva lui Vladimir Putin, la mare căutare. Ce au făcut rușii

Noua hartă a lumii, în perspectiva lui Vladimir Putin, la mare căutare. Ce au făcut rușii

Noua hartă a lumii, cu noile graniţe trasate de Vladimir Putin după aşa-zisa anexare a patru regiuni din Ucraina, este foarte cumpărată în librăriile din Rusia. Aceasta este total diferită...

Cele mai vulnerabile clădiri din București în caz de cutremur. 438 de străzi blocate pe 25 de kilometri lungime

Cele mai vulnerabile clădiri din București în caz de cutremur. 438 de străzi blocate pe 25 de kilometri lungime

Cea mai recentă hartă a vulnerabilităților seismice din București datează din decembrie 2022, fiind întocmită de membrii Re:Rise - Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic. Harta este actualizată pe 14 decembrie...

Granițele de stat ale Rusiei au fost remodelate. În magazinele din țară se vând hărți cu noul teritoriu

Granițele de stat ale Rusiei au fost remodelate. În magazinele din țară se vând hărți cu noul teritoriu

În lanțul de magazine Fix Price din Rusia se vând „hărți decorative ale lumii", pe care granițele de stat ale Rusiei au fost modificate. [caption id="attachment_4345021" align="alignnone" width="1755"] Sursa: Twitter[/caption]...

Reacția MAE după ce Dimitri Medvedev a publicat o hartă care arată Ucraina împărțită între mai multe state: „Propagandă și dezinformare”

Reacția MAE după ce Dimitri Medvedev a publicat o hartă care arată Ucraina împărțită între mai multe state: „Propagandă și dezinformare”

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat dur și cataloghează declarațiile vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, drept propagandă. Dmitri Medvedev a publicat pe Telegram o hartă care arată Ucraina împărțită....

Dmitri Medvedev a publicat o hartă cu Ucraina împărțită între Rusia, România și Polonia: „A venit vremea eliberării orașelor rusești, fondate de ruși”

Dmitri Medvedev a publicat o hartă cu Ucraina împărțită între Rusia, România și Polonia: „A venit vremea eliberării orașelor rusești, fondate de ruși”

Potrivit hărții publicate de Medvedev, doar regiunea Kievukui este marcată drept teritoriu al Ucrainei. El susține că harta a fost creată de „analiștii occidentali”, fără să menționeze însă niciun nume....

Cum vrea Putin să împartă Ucraina după ce o cucerește. Țara vecină României s-ar putea diviza în trei

Cum vrea Putin să împartă Ucraina după ce o cucerește. Țara vecină României s-ar putea diviza în trei

Planurile președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, au fost dezvăluite de unul dintre cei mai importanți propagandiști ai săi, Alexandr Koț, scrie Segodnia, care constată că ocupanții nici măcar nu-și mai...

Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe miercuri, 26 ianuarie. Lista centrelor și cum pot fi programați

Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe miercuri, 26 ianuarie. Lista centrelor și cum pot fi programați

Începând cu data de 26 ianuarie, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani pot fi vaccinați împotriva virusului SARS-Cov-2. În România au sosit 114.000 de doze de vaccin...