Preafericitul Părinte Daniel împlinește 72 de ani. Program special la Patriarhie

Preafericitul Părinte Daniel împlinește 72 de ani. Program special la Patriarhie Sursa foto: Arhiva EVZ

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlinește sâmbătă, pe 22 iulie, 72 de ani. Cu această ocazie, la Patriarhia Română, Sfânta Liturghie va avea un program special, pentru ierarh.

Sâmbătă, 22 iulie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlinește vârsta de 72 de ani. Cu această ocazie, în timpul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Patriarhală va fi rostită o rugăciune specială de mulțumire pentru binefacerile aduse Bisericii Ortodoxe Române prin activitatea prolifică a  Întâistătătorului BOR.

Programul va fi unul special la Patriarhia Română. După Sfânta Liturghie, de la ora 11:00, va fi săvârșită o slujbă de Te Deum, ca semn liturgic de recunoștință pentru împlinirile din viața Bisericii și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

De la ora 12:00, este programat un scurt moment aniversar în timpul căruia vor fi prezentate mesajele de felicitare trimise din partea autorităților de Stat centrale și locale, precum și ale altor instituții publice.

Ne puteți urmări și pe Google News

La toate aceste momente aniversare vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanți ai autorităților de Stat, personalități ale vieții publice românești, membrii Permanențelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, clerici şi mireni.

Ziua de sărbătorire oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este cea de 30 septembrie a fiecărui an, când este data întronizării în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (2007), precizează Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Patriarhul Daniei împlinește 72 de ani

Întâistătătorului BOR a activat ca lector la Institul Ecumenic de la Bossey, Elveția, în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct. La 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah.

În octombrie 1988 este hirotesit protosinghel. În perioada 1 septembrie 1988-1 martie 1990, este consilier patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. În paralel, deține funcția de Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București.

La 1 martie 1990 protosinghelul dr. Daniel Ciobotea a fost ales, la propunerea mitropolitului Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul „Lugojanul”, fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990.

La 1 iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Din anul 1992 este profesor de teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.

La data de 30 septembrie 2007, Președintele României i-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, ca o încununare a tuturor contribuțiilor sale. Tot în același an a fost ales membru de onoare al Academiei Române.