uniunea scriitorilor din romania

Doliu în presa din România! S-a stins din viață un CUNOSCUT JURNALIST

Doliu în presa din România! S-a stins din viață un CUNOSCUT JURNALIST

Născut la 16 iulie 1955, Petre Tănăsoaica a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, manager și redactor-șef al cotidianului „Viața Vâlcii”, cronicarul de artă vizuală al revistei „România literară”....

Cine va fi noul președinte al USR? Strategii, alianțe, culise

Cine va fi noul președinte al USR? Strategii, alianțe, culise

Cine va fi noul președinte al USR? Întrebarea macină, de luni bune, lumea literaților de la noi. După trei mandate cu repetiție, perioadă în care USR s-a ales inclusiv cu...

„Dl. Nicolae Manolescu Apolzan nu a fost și nu este înscris Președinte al USR”

„Dl. Nicolae Manolescu Apolzan nu a fost și nu este înscris Președinte al USR”

Doamna avocat se tot prezintă prin instanțele patriei fără să facă dovada înscrierii clientului său generos în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor. Prin Sentința civilă nr. 6346/23.05.17 pronunțată de...

„Nu există decât o singură conducere a Uniunii Scriitorilor din România!”. Fiecare român cu durerea lui

„Nu există decât o singură conducere a Uniunii Scriitorilor din România!”. Fiecare român cu durerea lui

Din unele articole publicate recent în presa scrisă se desprinde concluzia că ar exista două curente deopotrivă de absurde de opinie (susţinute paradoxal de aceleaşi persoane) cu privire la Uniunea...

Teologul Cristian Bădiliţă: „Vaffanculo N. Manolescu!”

Teologul Cristian Bădiliţă: „Vaffanculo N. Manolescu!”

Mai exact, dezgustat de maniera penibilă în care Manolescu i-a „domnit” pe Ion Iliescu, Adrian Năstase, Petre Roman şi Viorel Hrebenciuc (dar şi de alte prestaţii ale criticului), cu prilejul...

Scandalul „Gâlceava înțelepților”. Mircea Cărtărescu propune scriitorilor un pact de neagresiune

Scandalul „Gâlceava înțelepților”. Mircea Cărtărescu propune scriitorilor un pact de neagresiune

Cele două tabere - alcătuite, chipurile, din oameni de cultură - sunt organizate astfel: USR, sub președinția veșnicului Nicolae Manolescu, având în mână toate pârghiile puterii, și GR-USR, noul organism...

Marea schismă a scriitorilor - declarații incendiare: „Scriitorul nu mai contează acum decât dacă face atac de inimă în patul amantei!”

Marea schismă a scriitorilor - declarații incendiare: „Scriitorul nu mai contează acum decât dacă face atac de inimă în patul amantei!”

Anul trecut, s-a născut Grupul pentru Reforma USR (GRUSR), care susține că tot ceea ce face actuala coducere a Uniunii este nestatutar, că Nicolae Manolescu și ceilalți membri ai conducerii...

Găinile lui Dan Lungu ... vor cotcodăci și în maghiară

Găinile lui Dan Lungu ... vor cotcodăci și în maghiară

 „Dan Lungu, cu un acut simţ satiric, îmbracă proza românească în haine de mare valoare, în contextul literaturii internaţionale.”, scrie Wiener Zeitung.  Dan Lungu este unul dintre cei mai apreciaţi...

Gabriel Liiceanu: „Noua Lege a timbrului cultural e o catastrofă. 50% dintre români nu citesc”

Gabriel Liiceanu: „Noua Lege a timbrului cultural e o catastrofă. 50% dintre români nu citesc”

Uniunea Scriitorilor a forțat impunerea timbrului cultural de un leu pentru fiecare carte vândută pentru a administra banii obținuți, a declarat, luni seara, scriitorul Gabriel Liiceanu, în emisiunea „Jocuri de...

INTERVIURI CU SCRIITORI. Acad. Nicolae Manolescu (Președintele Uniunii Scriitorilor din România): „Generațiile au nevoie de nași. Uitați-vă ce se întâmplă cu generația 2000 care nu prea are nași!” Nicolae

CARTE DE VIZITĂ NICOLAE MANOLESCU născut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) este un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular...

În fiecare an, la 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor

În fiecare an, la 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor

Decizia de a sărbători, la 3 martie, Ziua Internaţională a Scriitorului, a fost adoptată la cel de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club, care s-a desfăşurat în perioada 12-18 ianuarie 1986....