SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Biden ajută, de fapt, Hamas-ul să câștige?

Biden ajută, de fapt, Hamas-ul să câștige?

Calea aleasă de Joe Biden și Chuck Schumer înseamnă sfârșitul oricărei speranțe de pace, scrie filosoful Bernard-Henri Lévy în The Wall Street Journal. Biden a schimbat politica SUA față de...

Donald Trump s-a apucat să vândă Biblii. Care e prețul „cărții lui preferate”

Donald Trump s-a apucat să vândă Biblii. Care e prețul „cărții lui preferate”

În mijlocul eforturilor sale de a strânge fonduri și de a-și consolida imaginea, fostul președinte american Donald Trump a făcut public marți că intenționează să lanseze o versiune specială a...

Topul miliardarilor la nivel mondial. Țara care deține supremația, chiar dacă a avut un an prost

Topul miliardarilor la nivel mondial. Țara care deține supremația, chiar dacă a avut un an prost

Topul miliardarilor la nivel mondial. China se află în continuare în fruntea listei globale a Institutului de Cercetare Hurun cu 814 miliardari, urmată de Statele Unite cu 800 de miliardari și...

Război în Israel, ziua 174. Operațiunea din Rafah. Netanyahu schimbă tactica

Război în Israel, ziua 174. Operațiunea din Rafah. Netanyahu schimbă tactica

Război în Israel, ziua 174. Israelul revine asupra refuzului de a participa la o întrevedere cu SUA pe tema operațiunilor din Rafah. Biroul premierului israelian a refuzat să participe la...

Război în Israel. Votul ONU privind Gaza produce o „ruptură profundă” între Biden și Netanyahu

Război în Israel. Votul ONU privind Gaza produce o „ruptură profundă” între Biden și Netanyahu

Război în Israel. Ca reacție la votul de luni în Consiliul de Securitate asupra unei rezoluții care cere o „încetare imediată a focului” în enclava palestiniană, Benjamin Netanyahu a anulat brusc...

SUA, Marea Britanie și Noua Zeelandă acuză China de atacuri cibernetice

SUA, Marea Britanie și Noua Zeelandă acuză China de atacuri cibernetice

SUA, Marea Britanie și Noua Zeelandă acuză China de atacuri cibernetice. Cutia Pandorei a fost deschisă de Londra, care a acuzat deschis Beijingul că se află în spatele atacului cibernetic...

Cultivatori de afini din SUA investesc în România pe un teren planificat pentru 400 de case

Cultivatori de afini din SUA investesc în România pe un teren planificat pentru 400 de case

Fall Creek, o afacere de familie din SUA și unul dintre cei mai mari cultivatori de afini din lume, își extinde operațiunile pe piața românească, stabilindu-și prima pepinieră pe un...

SUA, prezență militară întărită lângă China, în Japonia

SUA, prezență militară întărită lângă China, în Japonia

Comandamentul militar al SUA intenționează să extindă funcțiile cartierului general al forțelor sale armate din Japonia, relatează agenția japoneză de presă Kyodo. Potrivit surselor sale, este în plan să se...

Marea capcană strategică din Turcia

Marea capcană strategică din Turcia

Socialiștii din Turcia indică de 70 de ani o realitate. Astăzi, până și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, spune același lucru. Nicio țară din NATO nu poate să își planifice...

Pentagonul a rupt tăcerea în privința OZN-urilor și a relațiilor secrete cu extratereștrii

Pentagonul a rupt tăcerea în privința OZN-urilor și a relațiilor secrete cu extratereștrii

Pentagonul a rupt tăcerea în privința OZN-urilor și a relațiilor secrete cu extratereștrii. Un nou raport guvernamental realizat de All-Domain Anomaly Resolution Office (AARO) a negat orice dovadă a unor...

SUA, la un pas de colaps. Decizia care a salvat o situație catastrofală

SUA, la un pas de colaps. Decizia care a salvat o situație catastrofală

Congresul SUA a aprobat, sâmbătă, 23 martie,  un proiect de lege  care permite finanțarea guvernului federal până în septembrie şi să împiedice cea mai mare economie a lumii să intre...

Mihaela Borcea clarifică zvonurile. În ce relații este cu fiica sa

Mihaela Borcea clarifică zvonurile. În ce relații este cu fiica sa

Mihaela Borcea subliniază că, deși este o femeie de afaceri extrem de ocupată, își dedică întotdeauna timp celor trei copii ai săi, pe care îi iubește profund. În lumina acestui...

Noua hartă strategică a Europei

Noua hartă strategică a Europei

În fiecare primăvară la Washington se lansează evaluarea anuală a amenințărilor cele mai grave la adresa securității naționale a SUA și se proiectează modul în care aceste probleme vor afecta...

Război în Israel, ziua 169. Netanyahu, decis să lanseze ofensiva asupra Rafah

Război în Israel, ziua 169. Netanyahu, decis să lanseze ofensiva asupra Rafah

Război în Israel, ziua 169. Secretarul de stat american, Antony Blinken s-a întâlnit pe 22 martie cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Deși reprezentantul SUA a încercat să-l convingă pe premierul...

Atac armat la Moscova. Răspunsul pe care Rusia îl așteaptă de la SUA

Atac armat la Moscova. Răspunsul pe care Rusia îl așteaptă de la SUA

Ministerul rus de Externe solicită transparență din partea SUA în ceea ce privește atacul armat din Moscova. Rusia cere ca Statele Unite să ofere orice informație dețin despre incidentul armat...

Apple, acuzată de monopol în SUA. Acțiunile companiei au căzut cu 4% după anunț

Apple, acuzată de monopol în SUA. Acțiunile companiei au căzut cu 4% după anunț

Vestea unei investigații a Departamentului de Justiție al SUA (DoJ) care vizează Apple (AAPL.US) a făcut ca acțiunile gigantului IT să piardă ieri, imediat după anunț, aproape 4% din valoare....

Război în Israel, ziua 168. Antony Blinken tot mai speră la un acord de încetare a focului

Război în Israel, ziua 168. Antony Blinken tot mai speră la un acord de încetare a focului

Război în Israel, ziua 168. Secretarul de stat american, Antony Blinken, indică faptul că au fost înregistrate avansuri în conversațiile dintre Israel și Hamas privind încetarea ostilităților după întâlnirile cu...

Acțiunile Raiffeisen au căzut cu peste 15%, din cauza afacerii Strabag

Acțiunile Raiffeisen au căzut cu peste 15%, din cauza afacerii Strabag

SUA presează banca austriacă să anuleze planurile de cumpărare a unei participații de 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari) într-o companie de construcții a unui magnat rus. Informația...

Romana Iorga, fiica cea mai mare a Leonidei Lari, succes literar în SUA

Romana Iorga, fiica cea mai mare a Leonidei Lari, succes literar în SUA

Fiica cea mai mare a regretatei poete Leonida Lari –  Romana Iorga – a devenit o personalitate literară, recunoscută în SUA, având și o carieră didactică. Noul său volum de...

Raiffeisen Bank, presiuni din partea SUA pentru a se retrage din colaborarea cu un oligarh rus

Raiffeisen Bank, presiuni din partea SUA pentru a se retrage din colaborarea cu un oligarh rus

Potrivit unor oficiali apropiati acestui dosar, autoritățile de la Washington exercită presiuni asupra grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International pentru a renunța la planurile de preluare a unei participații de...