fondul monetar

DATORIA României a atins cote ISTORICE. Specialiștii AVERTIZEAZĂ.. Dobânzile internaționale sunt CREȘTERE

DATORIA României a atins cote ISTORICE. Specialiștii AVERTIZEAZĂ.. Dobânzile internaționale sunt CREȘTERE

Datoria externă nu exprimă întreaga datorie a statului român. Există și datoria publică internă care se adaugă la cea externă, dar este un indicator care aduce mai puțină emoție în...

Iohannis s-a întâlnit cu delegația FMI. Care au fost ÎNGRIJORĂRILE șefului Misiunii FMI

Iohannis s-a întâlnit cu delegația FMI. Care au fost ÎNGRIJORĂRILE șefului Misiunii FMI

"Şeful misiunii FMI a subliniat necesitatea unor politici economice sănătoase, care să consolideze creşterea economică din ultimii ani a României, mai ales în contextul în care actualul cadru fiscal-bugetar prezintă...

ANUNŢ BOMBĂ despre GRECIA: Se SCHIMBĂ TOTUL!

ANUNŢ BOMBĂ despre GRECIA: Se SCHIMBĂ TOTUL!

Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) s-au întâlnit luni la Bruxelles pentru a evalua progresele realizate de Grecia în ceea ce priveşte îndeplinirea reformelor incluse în al treilea program...

Unul din cei mai ”noi” liberali, ales deputat, explică DE CE NU POATE FI APROBAT BUGETUL

Unul din cei mai ”noi” liberali, ales deputat, explică DE CE NU POATE FI APROBAT BUGETUL

„Bugetul României pentru 2017 are două probleme mari. Prima dintre ele este faptul că ‹‹pacea socială››, pe care a mizat coaliția de guvernare, nu are acoperire în buget. Nota de...

Pentru prima dată în ultimii 50 de ani Italia a intrat în DEFLAŢIE

Pentru prima dată în ultimii 50 de ani Italia a intrat în DEFLAŢIE

În 2015, În Italia s-a înregistrat un nivel foarte jos al inflației de +0,1%. De remarcat că Fondul Monetar Internațional a prognozat că Italia ar putea să-și revină din criză...

CNP: Agricultura şi construcţiile pierd din contribuţia adusă la creşterea economică a României

CNP: Agricultura şi construcţiile pierd din contribuţia adusă la creşterea economică a României

Potrivit prognozei privind proiecţia principalilor indicatori macroeconomici 2016 - 2020, CNP estimează pentru acest an creşterea economică reală la 4,8%, la un PIB nominal de 758,5 de miliarde lei, iar pentru...

OMUL care va reprezenta România la FMI

OMUL care va reprezenta România la FMI

„Cezar Boțel va reprezenta România la FMI de la 1 septembrie. El și-a început cariera la BNR în anii 90, a mers apoi în Statele Unite unde și-a luat un...

Sfat de la FMI: Amânați scăderea taxelor

Sfat de la FMI: Amânați scăderea taxelor

„Amânarea următoarei reduceri a TVA şi a celorlalte facilităţi prevăzute în Codul Fiscal să intre în vigoare anul viitor ar genera economii de 0,75 puncte din PIB", arată FMI, în...

Iscoade în guvernul lui Orban? Doi SPIONI americani ar fi fost arestaţi în Ungaria

Iscoade în guvernul lui Orban? Doi SPIONI americani ar fi fost arestaţi în Ungaria

Informaţia a fost publicată de site-ul de dreapta Valaszn, cu titlul: ”A fost găsit un spion american în guvernul lui Orban? Potrivit acestui site, Maxin a fost partenerul de afaceri a lui Sandor...

CÂȚI bani a făcut CFR în 2015

CÂȚI bani a făcut CFR în 2015

Însă, arieratele au scăzut la 208 milioane de lei, sub limita negociată cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat directorul general al companiei, Iosif Szentes, într-un interviu acordat AGERPRES.  "Este al...

NOUL şef al FMI, pakistanezul Reza Baqir, vine azi în Bucureşti!

NOUL şef al FMI, pakistanezul Reza Baqir, vine azi în Bucureşti!

Informaţia a fost furnizată de reprezentantul rezident al Fondului în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, potrivit Agerpres.  'Domnul Reza a fost numit şef al misiunii pentru România şi va efectua...

Să vină VREMURI MAI BUNE pentru români? Banca Mondială a făcut ANUNŢUL ce poate schimba DESTINUL ROMÂNIEI

Să vină VREMURI MAI BUNE pentru români? Banca Mondială a făcut ANUNŢUL ce poate schimba DESTINUL ROMÂNIEI

Celebra instituţie financiară a îmbunătăţit prognoza privind creşterea economică a României, la 3,9% în 2016 şi 4,1% pentru 2017. Astfel, Banca Mondială (BM) s-a aliniat estimărilor anunţate de alte instituţii...

China face încă un pas către poziţia de lider al economiei globale!

China face încă un pas către poziţia de lider al economiei globale!

Această decizie ar reprezenta un sprijin semnificativ pentru poziția Chinei, ca putere economică globală, se arată într-un articol apărut în Wall Street Journal, preluat de Agerpres. Recent, miniștrii de Finanțe...

CE VA FACE leul ca urmare a desemnării noului Guvern

CE VA FACE leul ca urmare a desemnării noului Guvern

„Peste week-end, PSD a anunțat că va sprijini cabinetul Cioloș la votul de încredere de mâine din Parlament, după ce un anunț similar a venit recent din partea PNL, celălalt...

Klaus Iohannis se întâlneşte cu delegaţia FMI

Klaus Iohannis se întâlneşte cu delegaţia FMI

Ministerul Finanţelor Publice a început discuţiile cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional pe marginea bugetului de stat pe 2016.    Săptămâna trecută, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, declara că se discută inclusiv...

Şefa FMI: Nici mie nu-mi place să plătesc impozite!

Şefa FMI: Nici mie nu-mi place să plătesc impozite!

Ea a făcut cunoscut acest lucru miercuri în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate la Washington, potrivit AFP, preluată de Agerpres.  "Cui îi place să plătească impozite? Nici vouă, nici...

Economia mondială, din rău în mai rău!

Economia mondială, din rău în mai rău!

Informaţia a fost făcută publică chiar de directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un interviu acordat publicaţiei franceze 'Les Echos', transmite Reuters, preluată de Agerpres. "Suntem într-un proces de redresare...

Ponta, despre noul acord cu FMI: Efectul este pozitiv. Decidenţii politici trebuie să hotărască

Ponta, despre noul acord cu FMI: Efectul este pozitiv. Decidenţii politici trebuie să hotărască

"Vom prezenta stadiul discuţiilor tehnice ale Guvernului decidenţilor politici în ceea ce priveşte încheierea unui nou acord cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Pot să vă spun,...

Inevitabil: România ar vrea un nou acord cu FMI!

Inevitabil: România ar vrea un nou acord cu FMI!

Într-un interviu acordat joi pentru Bloomberg, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că Guvernul de la Bucureşti ar putea ajunge la un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional şi...

Şefa FMI: Revenirea economiei mondiale este fragilă. Există riscuri la orizont

Şefa FMI: Revenirea economiei mondiale este fragilă. Există riscuri la orizont

“Dacă analizăm situaţia economiei mondiale în acest moment, vedem că avansul este destul de moderat. Avem redresare, dar este echilibrată, fragilă, şi există unele riscuri globale la orizont”, a afirmat...