Paul Agarici ar fi împlinit de Ziua Americii 76 de ani. Era născut pe 4 iulie 1947. Ironia sorții – viața sa nu a fost legată de americani ci a fost profund marcată de ruși. Imediat ce a fost născut, a fost luat din braţele mamei, moaşă la un spital, şi plasat într-o casă de copii, fiind considerat fiu de criminal de război. Comuniștii apărau atunci „valorile sovietice”.

Fotoreporterul Paul Agarici a petrecut mulți ani în redacția revistei Flacăra, alături de Adrian Păunescu și de mari condeieri ai gazetăriei anilor 70-80. A învățat acolo să știe a scrie și povesti. Iar despre viața lui a povestit multe lucruri interesante, inclusiv în cărțile sale. Întâmplările legate de copilăria sa, dar mai ales de tatăl său sunt nu numai emoționante, ci și pagini de istorie.

Paul Agarici este unul dintre copiii unui aviator foarte cunoscut în Dobrogea, mai ales în partea Constanței, pentru că doborâse mai multe avioane sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aviatorul Horia Agarici a fost întâi criminal de război, apoi erou... pe jumătate, în accepțiunea comuniștilor. Mult mai târziu Aviația Română i-au recunoscut meritele.

Pilotul de vânătoare Horia Agarici este unul dintre aşii aviaţiei române din cel de-Al Doilea Război Mondial. Deşi a luptat cu demnitate şi curaj pentru ţară, iar despre faptele sale a ajuns să se născocească legende și cântece, Agarici a fost trimis la puşcărie de regimul comunist şi considerat criminal de război. Doborâse trei avioane inamice sovietice în vara anului 1941, trimise să distrugă Portul Constanţa. A fost eliberat din pușcărie la începutul anilor 60, când Gheorghiu Deja a dat drumul deținuților.

„Am învăţat româneşte ca să-ţi mulţumesc“

Lui Paul Agarici i-a plăcut să vorbească mult despre faptele de eroism ale tatălui său. O dată a povestit că, într-o zi a anului 1949, un general rus l-a căutat pe tatăl său. Extrem de emoționat, acesta i-a spus că a învăţat româneşte ca să vină să-i mulţumescă pentru că nu l-a atacat atunci când rămăsese fără muniţie şi nu putea să mai lupte.

Fotoreporterul a explicat că, într-o luptă aeriană, tatăl său, Horia Agarici, a rămas în duel aerian cu un singur avion inamic. Pilotul sovietic a rămas fără muniţie şi i-a transmis prin semne românului că nu mai are cu ce să lupte şi că acceptă să se predea. Atunci, Agarici i-a transmis tot prin semne că va amâna duelul aerian pentru altă dată, pentru că nu este bărbăteşte să dobori pe cineva care nu are cum să se apere.

Paul Agarici a stat 14 ani în Casa de copii

Celebrul fotoreporter a vorbit de câteva ori despre anii petrecuți la casa de copii Victoria din Bucureşti. 14 ani a stat acolo, iar pe tată l-a văzut de vreo zece ori în acest timp. „Mai venea el la mine sau eu mai săream gardul şi mergeam să-l văd. De multe ori îl întrebam: «De ce nu mă iei acasă?». Şi atunci el ofta şi nu ştia cum să-mi explice ca să înţeleg“, a povestit Paul Agarici, arătând că tatăl a fost nevoit să umble prin țară în căutarea unui loc de muncă.

Copilăria l-a marcat profund și știa că nu avea nicio vină ca să fie într-o casă de copii, ținut ca într-o închisoare, așa cum fusese și tatăl lui. Tot într-un interviu, Paul Agarici spunea: „Purtam un pantof cu numărul 37, altul cu numărul 40, un pantof era maro şi altul negru. Până la 14 ani nu am ştiut ce-s alea izmene, fular sau mănuşi. Pentru că nu aveam aşa ceva. Toate cămăşile mele erau cusute la cot şi în pliu era o bucată de material. Cum mai creşteam, cum îmi dădeau drumul la cusătură şi se lungea şi mâneca. Era diferenţă de culoare. Dar eu aşa am crescut“.

Cum a ajuns în presă

După ce a scăpat de casa de copii, a urmat liceele „Ion Luca Caragiale“ şi „Şincai“. Apoi a fost student al Facultăţii de Filologie. În anii ’70 a făcut primele fotografii, iar după şapte ani a devenit primul profesor de tehnică şi artă fotografică din România, la Şcoala Populară de Artă. Din anul 1979 a intrat în presă. A început ca fotoreporter la Contemporanul, iar din 1982 a fost luat de Adrian Păunescu la „Flacăra“. Ulterior a lucrat la alte ziare importante. Spune mândru că nu a fost niciodată membru PCR. „Nici măcar la redacţia «Flacăra», unde era obligatoriu. M-au lăsat în pace pentru că eram un bun fotoreporter“, spunea Paul Agarici.

Paul Agarici a fost unul dintre fotoreporterii Revoluției

Evenimentele din 1989 l-au prins tot în redacția Flacăra. A fost unul dintre puținii fotoreporteri care au reușit să facă fotografii din cele mai importante și fierbinți locuri din Bucureștii acelor zile revoluționare: Televiziunea Română, CC, Palatul regal, atacurile armate, Morga. El și Dinu Lazăr au rămas în memoria colectivă ca Fotoreporterii Revoluției, fotografiile lor fiind publicate la nivel mondial.