Amenzi și muncă în folosul comunității. Nouă persoane, sancționate după ce au dat foc vegetației uscate

Amenzi și muncă în folosul comunității. Nouă persoane, sancționate după ce au dat foc vegetației uscate Sursa foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, Republica Moldova

În perioada 11 aprilie- 17 aprilie 2024, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a sancționat nouă persoane după ce au dat foc vegetației uscate, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Republicii Moldova.

Astfel, în urma măsurilor de profilaxie s-a constatat o descreștere a numărului de persoane sancționate pentru incendiere intenționată a vegetației uscate.

Procese verbale și 200 de ore de muncă neremunerată pentru arderea vegetației uscate

În perioada indicată, Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Inspectoratele teritoriale de Poliție au întocmit nouă procese-verbale (în raionale Bălți-1, Rîșcani-3, Fălești-5) în suma de 18750 de lei și cinci procese –verbale cu aplicarea a 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității (raioanele Râșcani-3, Fălești-4).

În  perioada precedentă, 4 aprilie -10 aprilie 2024, conform datelor Inspectoratului pentru protecția Mediului, au fost întocmite 23 procese-verbale în suma de 73000 de lei și șapte procese –verbale cu aplicarea a 280 de ore în folosul comunității.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, Republica Moldova

De la începutul anului, au fost înregistrate 1195 de cazuri de ardere a vegetației uscate

Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale IGSU, de la începutul anului pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 1195 de cazuri de ardere a vegetației uscate care au afectat o suprafață de 2510,03 hectare de teren.

Totodată, în perioada 31 ianuarie – 17 aprilie 2024, angajații Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Inspectoratele de Poliție au  întocmit 72 procese-verbale dintre care: 51 procese-verbale în suma de 252 750 lei și 21 procese-verbale cu aplicarea a 840 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

Cetățenii, îndemnați să nu dea foc vegetației uscate

„Angajații IGSU continuă informarea și avertizarea populației în toate regiunile țării, la capitolul riscurilor legate cu producerea incendiilor de vegetație și sancționările aplicabile în cazul aprinderii intenționate a deșeurilor menajere și terenurilor cu iarbă uscată. De la începutul anului 2024, specialiștii Inspectoratului au atenționat 51 657 persoane privind măsurile care trebuie să fie respectate pentru evitarea riscului producerii și răspândirii focarelor de ardere a vegetației uscate pe arii extinse”, scrie într-un comunicat al IGSU.

IGSU amintește cetățenilor, că incendiile de vegetație, prezintă un pericol eminent pentru sectorul locativ, mediul înconjurător, viața și sănătatea oamenilor.

Cetățenii sunt îndemnați să nu aprindă vegetația uscată, gunoiul menajer și stufărișul, dar și să evite utilizarea focului deschis pentru igienizarea gospodăriilor. Oamenii sunt  îndemnați să nu arunce mucuri de țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, în preajma spațiilor forestiere și terenurilor agricole. Copiii trebuie să fie monitorizați strict de maturi  pentru a nu le permite jocul cu focul și alte surse de aprindere.

Revista presei