Syriza se rupe-n două. Rebelii de extremă stângă îşi fac partid şi vor la guvernare

Syriza se rupe-n două. Rebelii de extremă stângă îşi fac partid şi vor la guvernare

Cel puţin 25 de parlamentari din Syriza au decis să părăsească partidul pentru înfiinţa o nouă formaţiune politică, numită Unitatea Populară. Fostul ministru de Finanţe Yanis Varoufakis nu figurează printre membrii acesteia.

Partidul va fi condus de fostul ministru al Energiei Panagiotis Lafazanis, care s-a opus ferm acordului cu creditorii internaţionali. O listă cu parlamentarii care se vor alătura noului partid, publicată de ziarul Ta Nea, arată că preşedintele Parlamentului, Zoe Konstantopulou, şi fostul ministru de Finanţe Yanis Varoufakis nu vor figura printre membrii săi, deşi amândoi s-au opus noului program de asistenţă financiară.

Premierul grec Alexis Tsipras a anunţat, joi seară,  demisia Guvernului pe care îl conduceşi convocarea de alegeri parlamentare. Tsipras a fost obligat să ia această decizie după ce a pierdut majoritatea parlamentară săptămâna trecută, în cursul votului privind noul plan de asistenţă financiară. Patruzeci de parlamentari Syriza nu au votat în favoarea planului de asistenţă, iar Guvernul a rămas cu o susţinere de 119 voturi din totalul de 300 de membri ai Parlamentului.

Guvernul a reuşit să adopte acordul cu creditorii cu ajutorul opoziţiei moderate - partidul de centru-dreapta Noua Democraţie (ND) şi Partidul Socialist (PASOK).

Ne puteți urmări și pe Google News

Vineri dimineaţă, liderul partidului conservator Noua Democraţie, Vangelis Meimarakis, s-a întâlnit cu preşedintele Greciei, care urma să îi ofere un termen de trei zile pentru a încerca să formeze un Guvern.

Potrivit analiştilor, însă, el nu are suficient sprijin pentru a forma un Guvern şi cel mai probabil vor avea loc alegeri anticipate pe 20 septembrie.

Dacă Meimarakis nu reuşeşte să formeze un Guvern, va fi rândul noului partid înfiinţat de foştii membri Syriza, apoi al formaţiunii de extremă-dreapta Zori Aurii să încerce. Dar nici aceste formaţiuni nu au şanse să fie susţinute de suficienţi parlamentari pentru a forma un Guvern.