Surse: Elena Udrea va trimite o serie de scrisori unor instituții internaționale și ONG-uri

Surse: Elena Udrea va trimite o serie de scrisori unor instituții internaționale și ONG-uri

Fostul ministru al Dezvoltării este pregătită să trimită o serie de scrisori şi documente unor instituţii internaţionale şi ONG-uri care se ocupă de democraţie, dar şi de buna funcţionare a Justiţiei, pentru a se plânge de modul în care instituțiile îi gestionează cazul.

Udrea nu se va limita la CEDO, ci va ataca frontal binomul Coldea – Koveşi la instituţii cheie în plan extern. Astfel, una dintre scrisori va merge către serviciile de informaţii ale ţărilor partenere ale României, printre acestea şi CIA, dar şi la NATO şi Departamentul de stat al SUA. „Dacă în ţară toată lumea tremură la auzul numelui lui Florian Coldea şi nimeni nu vrea să vorbească, de frică sau din interes, de implicarea nepermisă a SRI în funcţionarea unor instituţii ale statului, atunci singura şansă este în plan internaţional. Să vedem ce o să zică CIA, NATO sau Departamentul de stat al SUA despre ce face Coldea în România”, a declarat pentru stiripesurse.ro o sursă apropiată de Elena Udrea.

În opinia lui Udrea, „valul de arestări şi de abuzuri comise în ultima perioadă” fac ca România să nu mai fie un stat de drept. De aceea, Parlamentul European, Comisia Europeană şi ambasadele statelor membre ale UE vor fi înştiinţate de neregulile din Justiţie şi de „instalarea unei dictaturi invizibile”.

Ne puteți urmări și pe Google News