Editura Evenimentul si Capital

Sursa "Medicul de gardă" reclamă interese la Ministerul Sănătăţii: «Doi furnizori pot sista livrarea de medicamente vitale!»

medicul_de_garda
Autor: | | 9 Comentarii | 1201 Vizualizari

Ministrul Eugen Nicolăescu a lansat promisiunea, la învestire, de a reda românilor un sistem de sănătate cât mai aproape de standardele europene. Din păcate, lucrurile se mişcă greu, iar măsurile dispuse de ministrul liberal merg spre un drum înfundat.

Tot mai mulţi medici şi specialişti în domeniu vin cu probe şi explicaţii că ordinele ministrului vor arunca sistemul sanitar în alt haos, unde va domni interesul unor oameni cu afaceri în domeniu. Despre Ordinul Ministerului Sănătăţii privind cen tralizarea la ministerul Sănătăţii a achiziţiilor de materiale sanitare, EVZ a scris de curând, publicând opinia argumentată a managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţână. Alţi manageri şi medici, organizaţi într-un grup de iniţiativă, vin să atragă atenţia în mod public că Ordinul pentru aprobarea Listei medicamentelor, materialelor sanitare, echipamentelor medicale, echipamentelor de protecţie, a serviciilor, combustibililor şi lubrifiantilor pentru parcul auto pentru care se organizează proceduri de achiziţie centralizate este „un Ordin care ascunde interese şi afectează în mod direct indicatorii de performanţă ai spitalelor de stat, implicit pacienţii”.
  • EXCLUSIV. Sursa " Medicul de Gardă": "Când interesele le sunt amenințate merg să-i cumpere pe parlamentari"
Conform acestui Ordin (aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului sănătăţii până pe 14 feb.), spitalele de stat nu vor mai avea control de achiziţie 100%, ci vor fi obligate să aştepte de la minister medicamente şi aparatură. Ministerul va fi cel care va „centraliza” necesarul spitalelor, va organiza o comisie şi licitaţii de achiziţie publică. Acest aspect contravine, însă, pricipiilor descentralizării şi, susţin managerii, ne readuce în sistemul de pe vremea lui Ceauşescu. Despre ceea ce urmează să se întâmple dacă Ordinul lui Eugen Nicolăescu va fi pus în practică, unul dintre medicii dintr-un spital de stat a acceptat, sub rezerva anonimatului, să dezvăluie pentru EVZ punctele care demonstrează interesele iniţiatorilor. Îl vom numi „Medicul de gardă”, ca şi pe celelalte surse care au acceptat să vorbească despre tarele sistemului. Ministerul creează monopol pe anumite tipuri de achiziţii EVZ: Din Ordinul nr 1.292 din 18 decembrie 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 872 din 20 decembrie 2012, reiese că există o Listă de medicamente şi aparatură din care fiecare spital de stat poate comanda ce are nevoie. Cum se va proceda? Medicul de gardă: Responsabilii cu achiziţiile din cadrul spitalelor trimit necesarul din Listă Ministerului, dar pentru restul de necesar se descurcă pe cont propriu. Se creează un monopol pe anumite tipuri de achiziţii. EVZ: Totuşi se va consulta şi spitalul la achiziţii. Nu obligatoriu. În Cap. 2, Art. 3, alin 1 din Ordin nr. 1.292/18.12.2012 se stipulează că specialiştii desemnaţi vor stabili specificaţiile tehnice în acord cu cerinţele unităţilor sanitare publice. Termenul "în acord" nu stipulează obligativitate. EVZ: Am văzut alt articol din Ordonanţa de Urgenţă nr. 71: "Atribuirea acordurilor-cadru de către unitatea de achiziţii publice centralizată nu necesită dovedirea existenţei sumelor necesare efectuării platilor". Cu alte cuvinte, se preferă a se cumpăra chiar dacă NU sunt bani. Cum vine asta? E uluitor! Comanzi, dar nu dovedeşti că ai bani să plăteşti ce ai comandat! Şi asta în condiţiile în care domnul ministru susţine că nu trebuie să fie făcute datorii noi şi să crească arieratele spitalelor. Bine că domnia sa dă liber astfel la achiziţii fără existenţa unui buget! De fapt, ministrul Nicolăescu vrea să pună mână pe banii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Să ne amintim ce a încercat să facă acum câteva săptămâni. Un pasaj din bugetul Ministerului Sănătăţii confirmă (pentru prima dată într-un document oficial) intenţia ministrului Nicolăescu, comunicată şi public de a desfiinţa CNAS şi Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. EVZ: De ce nu există o dezbatere publică adevărată, la televizor, a acestei intenţii? Pentru că nu există interesul. Să ne imaginăm că la licitaţia aranjată de minister pentru achiziţia medicamentului "Digosinum", prezent în LISTĂ (se foloseşte la infarct) vor câştiga două societăţi sau doi distribuitori. Deci, aceşti doi vor vinde produsul pentru 80% din bolnavii din spitalele din România. Dar ce se întâmplă dacă cei doi se întâlnesc la o cafea şi decid asupra preţului? Ce ar spune Consiliul Concurenţei? Dar cetăţenii care dau banii către stat? Mai mult, imaginaţi-vă că aceşti doi furnizori nu au fost plătiţi la timp şi hotărăsc să nu mai livreze acest medicament vital, ca măsură de a determina spitalele/statul să îşi achite datoria . Dar dacă cei doi nu au capacitatea de a livra produsul?
  • INTERVIURILE 2+1. Sursa Medicul de Gardă: "România are doctori care omoară oameni din neștiință. Pacienții sunt folosiți drept cobai"
Care este practica în Europa în sistemul de achiziţii   În Ordinul nr. 71/20.11.2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 794/26.11.2012 se spune:  „€œSistemul de achiziţii centralizate este folosit de mai multe state din Europa care au obţinut  reduceri de preţuri consistente, de aproximativ 10-30 %.” EVZ: Care sunt acele state? Ne puteţi da vreun exemplu?  ă pot spune doar că în Germania, care aplică sistemul descentralizării, al independenţei totale  a spitalelor, care aplică managementul privat, se înregistrează un mare succes cu unul dintre cele  mai performanţe sisteme sanitare din lume. Un model de acest gen nu e bun? Crede domnul  ministru că îi este favorabilă corupţia din România pentru a scădea?
  • Ar putea domnia să să  ne spună câţi oamnei a angajat pentru a manageria acest volum enorm de solicitări din partea  spitalelr pe care îl presupune Ordinul? Parcă se dorea reducerea cheltuilelilor satului!  Poate ne va spune tot domnia să câţi medici de renume vor face parte din comisia care va stabili  specificaţiile tehnice ale aparatelor şi medicamentelor. Sau poate ne lămureşte cum va face  achiziţii, luând în calcul că, în present, în spitale avem un director medical, şefi de secţii şi mii de  medici care ştiu exact ceea ce este realmente nevoie că să fie salvate vieţi!!
  • INTERVIU INTEGRAL: Sursa "Medicul de gardă": Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor




Alte articole din categoria: Sănătate

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate