Surpriză INCREDIBILĂ de ziua primarului Robu. Ce s-a întâmplat la petrecere I FOTO

Surpriză INCREDIBILĂ de ziua primarului Robu. Ce s-a întâmplat la petrecere I FOTO

Surprizele legate de ziua de naștere a primarului Timișoarei continuă să apară, la ceva timp de la eveniment. Cum am relatat deja, Nicolae Robu și-a serbat împlinirea celor 62 de ani de două ori, prima dată cu oficialii orașului, iar apoi cu prietenii și familia. De unul din cadourile primite de edil s-a aflat abia acum. Este cu totul ieșit din comun.

La petrecerea privată de duminică, primarul Timișoarei a susținut un jam session cântând despre cum se redescoperă, ca un copil, la această vârstă: ”Detaşat de meschinăria ce mă înconjoară / Savurez că mi-e dat să trăiesc o nouă primăvară”.

El a petrecut relaxat în sânul familiei, după ce, cu două zile mai devreme, la prima petrecere, a fost cadorisit cu o trotinetă ”Mercedes”.

Potrovit publicației Ziua de Vest, primarul Timișoarei a primit cadou și un tort în forma bustului său, portretul fiind realizat destul de fidel, din blat de tort, cremă, toate înfelite în marțipan colorat, așa cum se poate vedea în imagine. Până și ochelarii ediluluio au fost replicați corect. Tortul din imagine este cadoul primit de la colegul său de partid Alin Popoviciu, fost PDL-ist. (Sursa foto: Ziua de Vest si Adrian Pîclișan)

Ne puteți urmări și pe Google News