Suporterii au decis: UTA se mută în județ!

Suporterii au decis: UTA se mută în județ!

Echipa de fotbal din Arad care evoluează în Liga a II-a a fost deposedată de nume, siglă și culori.

La şedinţa extraordinară a Suporter Club UTA, asociaţie care deţine sigla şi culorile echipei de fotbal UTA Arad, din Liga 2, s-a hotărât cu majoritate de voturi (71%) cedarea acestor drepturi federative formaţiei UTA Bătrâna Doamnă, care evoluează în campionatul judeţean (Liga a 4-a). Cum această echipă nouă are sprijinul Primăriei Arad, iar divizionara secundă este în insolvență, ba chiar în pragul falimentului, este clar faptul că modelul adoptat la Craiova sau Timişoara prinde tot mai mult contur în ţară. Fostul finanţator al arădenilor, Nicolae Bara, care le-a cedat suporterilor însemnele clubului în anul 2008, a avut o remarcă demnă de evenimentele din fotbalul românesc: „poate UTA BD va promova direct în Divizia B. La Craiova cum s-a putut?”. Conform regulamentului FRF, însă, gruparea arădeană din Liga a II-a va purta numele de UTA, sigla și culorile până la finalul acestei ediții de campionat.