Antoaneta Cojocaru face teatru de zece ani, pe scene de stat şi în spaţii underground. Nu ştie dacă e o actriţă „foarte bună“, însă e convinsă că în cuplu joacă cel mai bine.

A fost nevasta lui Marcel Iureş. Într-un spectacol-lectură. Apoi, iubita Cocăi Bloos. În alt spectacol- lectură. A făcut hepatită B în timpul reprezentaţiilor din penitenciar. Prizează zahăr pudră în Lăptăria lui Enache. De o lună, se sărută cu Romeo la Teatrul Nottara.

Antoaneta Cojocaru e actriţă. Are 30 de ani. De zece ani, joacă teatru şi în spaţii neconvenţionale, şi pe scenele de stat. Pune dragoste în ceea ce face, nu-i piere niciodată cheful să intre în pielea personajelor şi se mândreşte că are o şcoală de teatru de mare clasă, marca Ion Cojar.

Se bucură când o aplaudă lumea pe stradă, dar i se pare trist că, în continuare, sunt oameni care habar nu au de actorii tineri şi de teatrul underground. „Nu ştiu dacă sunt o actriţă foarte bună. «Talentul» e o vorbă aşa de mare! Talent au Rebengiuc, Iureş. Eu, ce să am? Nu ştiu. Pentru mine e foarte important ce fac şi contează al naibii de tare o seară în care am spectacol sau repetiţie“, spune Antoaneta, clipind din ochii strălucitori. În această stagiune, pe Antoaneta Cojocaru o puteţi vedea jucând în „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?“ şi „Hell“ - în Lăptărie, „Stă să plouă“ - la Green Hours, „Agamemnon“ - la Metropolis.

Astă-seară, vă aşteaptă la „Romeo şi Julieta“, de la ora 19.00, în Sala Mare de la Nottara. A crescut într-o familie de artişti: tatăl - tenor, sora - artist plastic, mătuşa - balerină, mama, „mai artistă decât toţi“, profesoară de matematică. De la 3 ani până în clasa a VIII-a, a făcut balet. O ruptură de ligamente a făcut ca drumul fetiţei-artiste să cotească spre teatru. Şi bine a făcut. De pe poante, prima la Actorie

La Actorie a intrat „prima din prima“, chiar dacă toată lumea îi spunea că îi trebuie pile, că listele cu viitorii actori sunt completate de ani buni, că mai bine ar da la păpuşi. „M-am pregătit eu cu mine, pur şi simplu. Mi-am dorit foarte tare să intru şi am avut loc rezervat. Primul“, râde tânăra actriţă.

În şcoală i-a plăcut şi a învăţat la dublu: lua lecţii şi la clasă, de la maeştri, şi acasă, de la colegii de generaţie, tinerii regizori. Le mulţumeşte colegilor alături de care a crescut, iar lui Ion Cojar „îi e recunoscă toare pentru absolut tot“: „Fiecare bucăţică din mine e o parte din ce m-a învăţat el“.   După şoc, „Îngerul electric“ cu noroc

A început cu roluri la Casandra, apoi a descoperit-o Cătălina Buzoianu şi a luat-o în „Odiseea 2001“, cu care s-a plimbat pe toată Mediterana. În ultimul an de Actorie, juca deja în şapte spectacole şi bifase câteva premii. „Am crezut atunci că, pentru cineva care munceşte, uşile se deschid. Mă gândeam că toată lumea are nevoie de un om interesat de meseria lui“, povesteşte actriţa. N-a fost aşa şi a ajuns să bată la uşile teatrelor. Să le zică cine e şi ce vrea: „Invariabil, răspunsul era acelaşi - actori tineri avem. A fost un şoc“.

„Îngerul electric“, montat de Radu Afrim la ACT, i-a purtat noroc. I-a dat viaţă copilului Ada printr-o baftă extraordinară, după ce s-a retras actriţa care luase iniţial castingul. Multă vreme, ACT-ul a fost scena ei. Aici s-a întâlnit cu Iureş, de la care a învăţat să nu accepte orice, a jucat în piesele lui Carmen Vidu, şi-a depăşit limitele.

„Nu sunt bogată, dar trăiesc din teatru. Şi cel mai tare mă bucură faptul că am reuşit să demonstrez că se poate trăi din artă. Iar faza cu «Vai de mine, n-avem bani şi suntem nevoiţi să facem asta sau asta» este un bulshit“. VIAŢĂ DE ARTIST „Toate partiturile mele sunt poveşti de dragoste“

E greu să spună care e rolul ei de suflet, din zecile pe care le-a făcut în ultimii ani. „Pettie, din «Stă să plouă», îmi place pentru monologul de la final, iar Doamna Rowland, din „Before Breakfast“, jucată la Casandra, în studenţie, m-a marcat. Mi-a plăcut Helen, cu Hell am zburat, iar Julieta mi-e dragă pentru că ea mă chinuie acum. Mi-a mâncat multe nopţi“, enumeră Antoaneta personajele dragi.

„Sunt dependentă de partenerii de scenă“, admite ea cu greu - Bogdan Dumitrescu, Marius Manole, Cristi Iacob, Ştefan Pavlu, Tudor Istodor. „Eu joc în relaţie, aşa m-am obişnuit. Nu fac teatru de una singură, acasă, în oglindă. Toate partiturile mele sunt poveşti de dragoste“, explică actriţa. „Pe mine mă interesează să văd la teatru cum în faţa mea, acum, se întâmplă nişte lucruri, între doi oameni. Cred că asta stârneşte emoţia în sală“. „Romeo şi Julieta“, o izbândă

Când nu-i pe scenă, citeşte, se duce acasă, la Constanţa, să vadă marea şi pe mama ei, merge la spectacolele de balet. În Bucureştiul în care stă de zece ani îi place să se plimbe prin Cişmigiu, prin Centrul Vechi, printre „oamenii foarte supăraţi, agitaţi“.

Şi-ar dori să lucreze cu Silviu Purcărete şi-i mândră că „Romeo şi Julieta“, dincolo de orice lucru pe care poţi să-l discuţi despre piesă, e o izbândă“. Un spectacol făcut de o echipă de oameni tineri, fără ajutoare şi finanţări, care s-a jucat, la premieră, cu ambulanţa în culise (Romeo se accidentase la repetiţia generală, cu două ore înainte de reprezentaţie). „Că a venit lumea şi a zis că nu e o capodoperă, mie îmi vine să râd. Sunt teatre de stat în care actorii beneficiază de toate condiţiile, regizorul la fel şi spectacolele sunt foarte proaste“, punctează cea care îi dă viaţă Julietei în piesa regizată de Ioan Cărmăzan.

La fel de mândră e şi de rolurile pe care le face în Lăptăria lui Enache şi sus, pe terasa La Motoare, în piese regizate de Chris Simion. Aici o joacă pe Hell, în piesa omonimă, şi pe Gloria, în „Şi caii se împuşcă...“. „La început, Lăptăria era doar o Lăptărie, în care lumea venea la bere, la suc. Lângă Chris Simion, am transformat spaţiul acesta. Aici, acum se face teatru, nu se fac glumiţe“. CV Antoaneta Cojocaru

> Născută la Constanţa, pe 7 iulie 1978. > Absolventă UNATC, specializarea Actorie, clasa Ion Cojar.   > A jucat în „Bitter sauce“ şi „I hate Helen“ (regia Carmen Vidu), „Cum o fi“ (regia Radu Dragomirescu), „Copiii“ (regia Christian Benedetti, jucat în Penitenciarul de tineret şi minori Craiova), „Îngerul electric“ (regia Radu Afrim), „Odiseea 2001“ (regia Cătălina Buzoianu), „Omul din La Mancha“ (regia Ion Cojar). > Premiul Special al juriului la Festivalul de Dramaturgie Contemporană Timişoara 2002, pentru rolul Ada din „Îngerul electric“. > Premiul de Excelenţă pentru „Hell“, acordat de Agenţia Naţională Antidrog, 2006.