”Șuie Mova” la Timișoara. Oamenii au protestat față de decizia Senatului de a-l proteja pe Șova

”Șuie Mova” la Timișoara. Oamenii au protestat față de decizia Senatului de a-l proteja pe Șova

Timișorenii au ieșit în stradă, în semn de protest față de decizia Senatului de a respinge cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a senatorului Dan Șova. Deși s-au adunat încă de la ora 18.00, protestatarii au amânat debutul manifestației, fiind reduși la tăcere de concertul organizat de Primăria Timișoara cu ocazia deschiderii Târgului de Paște.

Protestatarii au afișat mai multe pancarde, printre care una cu mesajul „Șuie Mova”, precum și pancarde de la protestul care avusese loc mai devreme, în faâa Consiliului Județean Timiș, unde oamenii i-au cerut demisia liderului instituției, Titu Bojin. În mare parte, protestatarii au fost membri PMP și PNL. S-a scandat „să plece hoții”, „nu imunitate”, și strigând „cine nu sare, cine nu sare, ori e cu Șova, ori e prost de moare”, „parlament penal, marș la tribunal” sau „nu mai suportăm, noi vă judecăm”.

La o oră de la declanșarea potestului, timișorenii au pornit în marș prin  centrul orașylui, scandând „dacă vă pasă, nu stați la terasă”. Scriitorul Daniel Vighi, a concluzionat:  „ne-am făcut datoria civică. Și dacă unul era să protesteze contra, era bine”. Protestatarii au stabilit o nouă întâlnire pentru sâmbătă seară, după terminarea acțiunilor legate de Târgul de Paște.

Ne puteți urmări și pe Google News