Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Suciu: Donaţiile pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului” se vor putea face şi prin SMS şi teledon

16-05/dan-suciu-editor-tmctv-8-92054500-tb1200-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 132 Vizualizari

Donaţiile în campania de subscripţie publică pentru achiziţionarea "Cuminţeniei Pământului" de Constantin Brâncuşi se vor putea face şi prin SMS, dar şi prin campanii de tip teledon, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, vineri, într-un briefing la Palatul Victoria.

În acest sens, Guvernul a adoptat vineri o ordonanţă de urgenţă pentru completarea OUG nr. 10 din 30 martie 2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil. "În ordonanţa pe care Guvernul a aprobat-o astăzi creăm mecanismele de colectare şi de colaborare cu persoane juridice interesate pentru a sprijini această acţiune. Conform modificărilor pe care le-am aprobat astăzi, Guvernul, prin Ministerul Culturii, poate încheia contracte cu persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ, pentru a sprijini colectarea de fonduri, poate stabili în mod expres modalităţi de colectare a fondurilor şi termenele până la care banii pot fi viraţi în conturile ministerului şi, de asemenea, în baza aceloraşi contracte, aceste persoane juridice de drept privat vor suporta integral, din fonduri proprii, toate cheltuielile necesare pentru colectarea donaţiilor, având responsabilitatea integrală pentru gestionarea sumelor până la virarea acestora. Pe scurt, este vorba de crearea mecanismelor pentru ca procesul de donaţie să poată avea loc şi prin SMS-uri şi prin campanii de donaţie de tip teledon. Nu avem acest cadru legal în momentul acesta, pentru o instituţie a statului. L-am creat în acest moment", a explicat Dan Suciu, citat de Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a invitat televiziunile să sprijine campania pentru "Cuminţenia Pământului". "Mă adresez televiziunilor, dacă pot, să sprijine această campanie şi (...) să organizeze teledonuri. Le vom asigura sigur tot sprijinul necesar, atât cât putem şi cât putem contribui şi noi la această campanie. Dar suntem desigur interesaţi de o coparticipare şi de sprijinul pe care fiecare televiziune în parte îl poate asigura pentru o campanie de teledon, de exemplu acestui proces care ţine până la urmă de consolidarea patrimoniului naţional", a afirmat Suciu. Acesta a precizat că urmează să fie încheiate acorduri cu toţi operatorii de telefonie mobilă, pentru a putea fi făcute donaţii prin SMS. "Nu s-au încheiat acordurile pentru simplul motiv că nu aveam cadrul legal. Am încercat să găsim o formulă de a avea aceste acorduri şi intenţia (...) era de a avea cu toţi operatorii de SMS acest acord, dar ne trebuia acest cadru legal pentru donaţiile pe SMS, de aceea am adoptat ordonanţă de urgenţă", a spus Dan Suciu. Potrivit acestuia, numerele de telefon la care se vor putea face donaţii vor fi anunţate într-o săptămână. "Probabil într-o săptămână, încercăm să o facem cât mai repede pentru că e în interesul nostru să facem cât mai repede acest anunţ. În momentul respectiv afişăm şi la campania propriu-zisă care a început, campania de publicitate, şi numerele respective, le vom promova intens", a menţionat Suciu. Acesta a precizat că, cel mai probabil, în cazul sumelor donate prin SMS se va merge pe practica tradiţională. "În acest moment, site-ul (campaniei - n.r.) este funcţional, se poate dona orice sumă pe (...) www.brancusiealmeu.ro (...) printr-o procedură simplă (...). Pe SMS vor fi sume probabil tradiţionale, pentru că deja există o practică pe metodologia respectivă de donaţie şi cred că vom merge şi noi pe această practică de donaţie (...) 2-4-8 sau 10 euro", a explicat Dan Suciu. Întrebat cum vor fi returnaţi banii donaţi prin SMS, dacă în urma campaniei nu se vor strânge sumele necesare pentru achiziţionarea operei "Cuminţenia Pământului", Suciu a răspuns: "Noi plecăm de la premisa că strângem banii respectivi, de aceea facem toate mecanismele şi stabilim toate motoarele de strângere a fondurilor. (...) Să plecăm de la premisa că strângem banii - de aceea facem această campanie - şi să arătăm această solidaritate naţională faţă de un bun public care intră în patrimoniul cultural al României şi (...) al nimănui altcuiva". Dan Suciu nu a dat detalii despre sumele colectate până în prezent în cadrul campaniei, precizând că urmează să fie făcute publice săptămâna viitoare. "Luni avem o conferinţă de presă prin care avem o lansare (...) formală a campaniei. (...) Încercăm să avem şi participarea premierului", a adăugat Suciu.  




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate