VALENTINE’S DAY cu probleme în SUCEAVA. Un TÂNĂR care SUFEREA din DRAGOSTE s-a URCAT pe CATEDRALĂ

VALENTINE’S DAY cu probleme în SUCEAVA. Un TÂNĂR care SUFEREA din DRAGOSTE s-a URCAT pe CATEDRALĂ

Un tânăr licean în vârstă de 18 ani a ținut întregul oraș Suceava în suspans. Din cauza decepțiunilor în dragoste, băiatul s-a urcat pe catedrala din municipiu, complet gol. Liceanul a spart un geam al lăcașului de cult, rănindu-se la mâini, după care a desenat o cruce cu sângele său pe perete. Martorii au fost loviți cu bulgări de zăpadă.

Marți, în jurul prânzului, un elev în vârstă de 18 ani de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” s-a dezbrăcat până la piele și s-a cățărat pe Catedrala „Nașterea Domnului” din municipiu, potrivit Obiectiv de Suceava.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Tânărul s-a folosit de un burlan pentru a ajunge la 8-10 metri înălțime.

 

Băiatul a amenințat că se va sinucide în cazul în care „mireasa” sa nu va veni la locul cu pricina. Se pare că, pe lângă suferința amoroasă, tânărul ar fi fost sub influența etnobotanicelor, conform unor persoane.

 

La un moment dat, tânărul a lovit cu pumnii un geam, provocându-și mai multe răni, și, ulterior, a desenat chiar o cruce pe peretele lăcașului de cult.

 

Timp de jumătate de oră, elevul a aruncat cu bulgări în cei care se strânseseră în zonă, după care a leșinat.

 

În acest context, pompierii au reușit să ajungă la el, folosindu-se de o autoscară mecanică, și l-au coborât. Tânărul a fost preluat de o ambulanță și a fost dus la Spitalul Județean Suceava pentru a-i acorda  asistență medicală. Forțele de ordine îl vor interoga pe tânăr când își va reveni din șoc hipotermic.  

Sursa FOTO: Obiectiv de Suceava