Editura Evenimentul si Capital

Regimul de sub sloganul: „Dacă te păstrăm în viaţă, nu ne aduci niciun profit, dacă te ucidem, nu ne aduci nicio pierdere”. Care a fost una dintre cele mai CUMPLITE ATROCITĂŢI din epoca contemporană | GALERIE FOTO

Genocidul lui Pol Pot
Autor: | | 3 Comentarii | 2642 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Masacrul ordonat de Pol Pot este una dintre cele mai grave atrocităţi ale secolului trecut, numărând aproape 2 milioane de victime, adică 25% din populaţia perioadei respective.

Între 1975-1979, 1,7 milioane de cambodgieni (25% din populaţia acestei ţări) au fost răpuşi de către regimul Khmerilor Roşii condus de Pol Pot, care a împletit ideologiile extremiste cu animozităţile etnice şi dispreţul diabolic faţă de fiinţa omenească pentru a da naştere la represiune, dezastru umanitar şi nenumărate crime, scrie Descoperă.ro.

Ameninţaţi cu moartea pentru nesupunere, toţi cetăţenii au fost obligaţi să-şi părăsească locuinţele pentru a intra în cooperative agricole naţionale. Cei care s-au opus au fost ucişi pe loc. Aceeaşi soartă au avut-o şi persoanele bolnave sau care prezentau un handicap locomotor, cei prea tineri sau prea bătrâni ca să poată merge pe picioarele lor. Aceştia au fost direcţionaţi către fermele colective, numite şi Câmpurile Morţii, unde au fost ucişi pe loc. 

Toate drepturile cetăţeneşti au fost abolite într-o singură zi. Familiile nu mai aveau drept să-şi crească copiii, partidul comunist al khmerilor luându-le copiii pentru a-i plasa în diferite tabere de muncă.

Şcolile, universităţile, fabricile, magazinele şi spitalele au fost închise, iar proprietăţile private au fost confiscate. Religia a fost interzisă cu desăvârşire, indiferent de rit. Lăcaşurile de cult au fost incendiate, iar toţi cei care erau bănuiţi că se roagă au fost împuşcaţi. 

Situaţia a degenerat atât de mult, încât, până şi cei care ştiau o limbă străină, oamenii care purtau ochelari de vedere sau cei care erau surprinşi răzând şi plângând în public au fost executaţi pe loc.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:31 REACȚIA unui JUDECĂTOR despre REVOCAREA lui KOVESI: „Nu pot să nu remarc...” 14:30 TOADER reacționează în fața ACUZAȚIILOR. A făcut PUBLIC un RAPORT SECRET? 12:09 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 10:54 Norica Nicolai prevesteşte ATACUL LA PREŞEDINTE! Nu poate refuza cererea ministrului Justiţiei 10:20 DEZVĂLUIRI de la VÂRFUL PSD. ADEVĂRUL despre REVOCAREA lui KOVESI a fost scos la LUMINĂ de un SENATOR 10:08 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 10:04 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 09:04 PLANUL SECRET al PSD pentru REVOCAREA lui KOVESI. Curtea Constituțională va fi IMPLICATĂ 22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate”

Articole salvate