SUA și Turcia impun restricții de călătorie, semn al deteriorării relațiilor

SUA și Turcia impun restricții de călătorie, semn al deteriorării relațiilor

Arestarea unui membru al reprezentanței consulare americane din Istanbul a declanșat un conflict diplomatic și a condus la stoparea emiterii vizelor de călătorie de către ambele țări

Un angajat al consulatului american, Metin Topuz, a fost reținut săptămâna trecută pentru „spionaj și legături cu clericul musulman acuzat de lovitura de stat eșuată din Turcia”, din iulie 2016, Fehtullah Gulen. Actuala dispută dintre Turcia și SUA a slăbit moneda națională turcească și acțiunile companiilor turcești listate la bursă. 

Fără vize reciproce

Autoritățile de la Ankara au cerut Washingtonului să revizuiască decizia de a suspenda toate vizele pentru nonimigranți, măsură luată ca răspuns la arestarea de săptămâna trecută. Statele Unite au precizat, însă, că acuzațiile aduse angajatului consular sunt absolut nefondate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ieri, ministrul turc de Externe a declarat că suspendarea vizelor provoacă „tensiuni inutile”. Cel de-al doilea suspect angajat de americani, ce urma să fie arestat, era căutat, ieri, de autorități, iar soția și copiii săi erau interogați , anunța presa turcă.

Ankara face presiuni asupra SUA de luni întregi pentru extrădarea lui Gulen, acuzat că a jucat un rol esențial în puciul din 2016. Președintele Recep Erdogan îl acuză pe Gulen că instigă la revolte, acuzație pe care acesta o neagă vehement. În urma loviturii de stat eșuate, au fost arestați 40.000 de oameni, alți 120.000 fiind demiși sau suspendați din funcții.

Răcirea relațiilor

Noul conflict diplomatic între SUA și Turcia vine la mai puțin de o lună după ce Donald Trump a declarat că legăturile dintre cele două țări sunt „mai apropiate ca niciodată”.

Turcia este bază militară-cheie pentru operațiunile armate ale SUA în Orientul Mijlociu, avioanele americane zburând de la mai multe baze aeriene locale.

Pe de altă parte, Turcia a criticat recent sprijinul americanilor pentru luptătorii kurzi, în lupta contra ISIS în Siria. Ankara consideră că aceștia sunt membri ai PKK și luptă pentru independență de 30 de ani în sud-estul Turciei. Disputa vine în același timp cu criticile Iranului la adresa lui Trump, referitoare la posibila anulare a acordului nuclear. Erdogan a fost în vizită la Teheran, în 4 octombrie, semn al îmbunătățirii relațiilor diplomatice între Turcia și Iran, care s-au opus ferm recentului referendum din Kurdistanul irakian. 

Schimb de cetățeni

Președintele Recep Erdogan a sugerat, acum două săptămâni, că Ankara ar putea elibera un pastor american arestat în Turcia, în octombrie 2016, dacă SUA îl vor preda pe clericul musulman Fethullah Gulen, care trăiește în Pennsylvania. Turcia a cerut extrădarea lui Gulen - fost aliat al lui Erdogan - ai cărui susținători sunt acuzați că au încercat să răstoarne guvernul de la Ankara. Printre miile de persoane arestat de atunci se numără și americanul Andrew Brunson, un misionar creștin, care a condus o mică biserică în Izmir. Presa turcă scrie afirmă că el e acuzat că ar fi membru al rețelei Gulen, considerată o organizație teroristă de guvernul turc.