Editura Evenimentul si Capital

SUA publică imagini care ar demonstra că "Rusia trage asupra Ucrainei" | FOTO

14-04/ucraina4_1-465x390
Autor: | | 23 Comentarii | 1283 Vizualizari

Statele Unite ale Americii au făcut publice, duminică, imagini prin satelit care, potrivit Washingtonului, aduc dovada faptului că Moscova a iniţiat tiruri de artilerie de pe teritoriul rus împotriva poziţiilor armatei ucrainene, informează Agerpres.

Departamentul de stat al SUA a trimis presei patru imagini, adnotate cu DNI (Directorul Serviciilor Naţionale de Informaţii) şi spune despre acestea că sunt dovada faptului că Rusia trage asupra Ucrainei, pentru a-i susţine pe separatiştii pro-ruşi.

Cele patru imagini trimise prezintă porţiuni din frontiera ruso-ucraineană. Două dintre acestea arată ceea ce guvernul american consideră că ar fi baterii ruseşti pe teritoriul Rusiei: un grup de lansatoare de rachete şi un altul de obuziere. De asemenea, în imagini se văd şi craterele de impact la sol, lângă poziţiile militare ale părţii ucrainene de lângă frontieră.

O a treia imagine arată ceea ce Washington consideră că sunt arme grele, furnizate de Moscova şi manevrate de separatiştii proruşi pe teritoriul Ucrainei.

Joi, SUA au anunţat că deţin probe care demonstrează faptul că Rusia ar fi bombardat trupele ucrainene de pe teritoriul său. Adjuncta purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Marie Harf, a declarat atunci că Moscova are intenţia de a trimite lansatoare de rachete şi mai puternice rebelilor proruşi.

De cealaltă parte, Moscova neagă faptul că s-ar fi implicat direct în conflictul din Ucraina şi acuză Washingtonul că duce o amplă campanie de denigrare a Rusiei.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:00 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 11:48 Tineretul liberal îi face BAGAJELE lui Dragnea și PSD-ului. Care este DESTINAȚIA 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 11:03 Mihai Fifor este premierul INTERIMAR. Iohannis anunță CONSULTĂRI cu partidele pentru formarea noului Guvern 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate