SUA, îngrijorate de rolul Iranului în criza yemenită. Turcia denunță dorința de dominație a Teheranului

SUA, îngrijorate de rolul Iranului în criza yemenită. Turcia denunță dorința de dominație a Teheranului

Casa Albă şi-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la "activităţile iraniene" din Yemen unde rebelii şiiţi au preluat controlul asupra mai multor oraşe şi ameninţă postul Aden, în sud, în timp ce Turcia a denunțat dorința de dominație a Teheranului, notează AFP.

"Ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu activităţile iraniene din Yemen şi informaţiile despre transferul iranian de arme care contribuie la destabilizarea şi ameninţarea care apasă asupra guvernului legitim", a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională (NSC), Alistair Baskey.

Intervenţia lansată în Yemen de Arabia Saudită, cu sprijin logistic din partea Statelor Unite, a stârnit iritare în Iran, suspectat că îi sprijină pe rebelii şiiţi houthis care contestă puterea preşedintelui Abd Rabbuh Mansur Hadi.

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a condamnat ieri, în cursul unei convorbiri telefonice cu premierul britanic, David Cameron, "agresiunea militară" contra Yemenului. Republica Islamică a atras atenţia asupra riscului propagării conflictului spre alte ţări din Orientul Mijlociu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat în urmă cu câteva zile în legătură cu acest subiect, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a afirmat că Statele Unite nu dispun de elemente care să permită acreditarea ideii unei "forme de comandament exercitat de responsabili iranieni asupra mişcării houthis".

La sfârşitul lunii februarie, secretarul de stat american, John Kerry, a apreciat că sprijinul acordat de Iran rebelilor şiiţi a contribuit, "fără îndoială", la căderea guvernului yemenit. Teheranul a denunţat imediat aceste acuzaţii, reaminteşte AFP, preluată de Agerpres.

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat dur rolul Iranului în actuala criză din Yemen, unde Arabia Saudită şi alte ţări arabe au lansat o operaţiune militară contra rebelilor şiiţi houthi susţinuţi de Teheran. Erdogan a denunţat ceea ce el a numit dorinţa de „dominaţie” regională manifestată de Teheran.

''Noi susţinem intervenţia Arabiei Saudite în Yemen. Iranul depune eforturi pentru a domina regiunea. Cum poate fi tolerat acest lucru?'', a declarat şeful statului turc în faţa ziariştilor, potrivit agenţiei de presă Anadolu. El i-a cerut Iranului să-şi retragă ''toate forţele din Yemen, Siria şi Irak''.

''Iranul trebuie să-şi schimbe mentalitatea. Acţiunile sale în regiune depăşesc limitele răbdării. Aceste activităţi au provocat iritare atât în rândul saudiţilor, cât şi al celorlalte ţări din Golf'', a explicat preşedintele Turciei.

Într-un interviu acordat joi canalului de televiziune France 24, Recep Tayyip Erdogan a indicat că ţara sa ar putea furniza ''ajutor logistic'' Arabiei Saudite în acţiunea sa militară din Yemen, însă nu a precizat natura exactă a acestei asistenţe.