Stupefiant! La Câmpina încă se practică avorturile ilegale
- Violeta Fotache
- 10 iulie 2015, 00:00
„Tariful” practicat de medic pentru intervenția chirurgicală creștea proporțional cu vârsta sarcinii. Gravidele se dădeau de ceasul morții să facă rost de bani, altfel, nu le opera
Fostul șef al Secţiei Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpina, medicul Ion Nica, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, fiind acuzat de luare de mită, primire de foloase necuvenite, provocarea ilegală a avortului și fals intelectual. Cazul va fi judecat la Tribunalul Prahova.
Procurorii Parchetului condus de prim-procurorul Cristina Apostol au reținut în sarcina doctorului Ion Nica, faptul că în perioada ianuarie - noiembrie 2013, în calitate de șef al Secției Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpina, a primit cu titlu de mită suma totală de 2.080 de lei de la cinci paciente, pentru efectuarea unor acte specifice atribuţiilor de serviciu sau, după caz, pentru încălcarea atribuţiilor.
FOTO: Spitalul Municipal din Câmpina
„Se știa public că practică avortul ilegal”
Ancheta a pornit ca urmare a sesizării din oficiu, iar potrivit informațiilor primare mai multe paciente gravide, având sarcini mai mari de 14 săptămâni - vârsta maximă legală pentru avort - ar fi fost rezolvate de ginecologul Nica, contra cost. „Se știa public că practică avortul ilegal și unele dintre femei care fuseseră refuzate de medici din alte orașe s-au dus la dr. Nica. El le spunea că le rezolvă”, au declarat în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei” surse apropiate anchetatorilor. Una venea de la spitalul din Ploiești, unde fusese refuzată, alta venea de la Spitalul din Vălenii de Munte.
În urma derulării investigației penale, procurorii au probat un caz concret. Este vorba despre o pacientă care era, indubitabil, însărcinată în 16 săptămâni și căreia celebrul medic i-a provocat ilegal avortul.
Întreruperea unei sarcini mai mare de 14 săptămâni pune în pericol viața mamei. Fapta constituie infracțiune
Pentru a justifica efectuarea avorturilor, medicul inculpat completa în fals fișe de spitalizare cu date nereale „fiind menţionată în mod invariabil luna a II-a de sarcină, în condiţiile în care, în cazul a trei paciente, vârsta reală avută la momentul efectuării avortului depășea acest prag”, potrivit unui comunicat emis de Parchet. Dacă sarcina era în vârsta legală, el cerea pentru avort tariful de spital 200 de lei, dar nu întotdeauna dădea și chitanța. Prețul avortului creștea proporțional cu vârsta sarcinii, ajungând la 1.000 de lei (200 taxa pentru spital și 800 pentru „dom’ doctor”), inculpatul condiționând actul medical, după cum reiese din rechizitoriu. De la alte trei paciente, el a primit 650 lei, după efectuarea unor operaţii de cezariană sau întreruperi de sarcină cu respectarea dispoziţiilor legale, fără a condiţiona actul medical,în aceste trei situaţii.
FOTO: Tupeu maxim: negocia șpaga în saloane sau pe holurile spitalului, în văzul tuturor. „Portmoneul” pentru mită era improvizat dintr-o cutie de mănuși chirurgicale FOTO: OBSERVATORUL PRAHOVEAN
Șpaga cu „mănuși”
Cel care a condus timp de 10 ani Secția de Ginecologie din spital mai este acuzat și de faptul că le cerea unora dintre pacienţi să depună șpaga pretinsă într-o cutie de mănuși chirugicale, goală, pe care o mai folosea sub pretextul strângerii de donaţii pentru spital. Cerea de la pacienți și aparținătorii lor, apoi la sfârșitul programului își însușea banii. În cadrul anchetei, dr Ion Nica nu a recunoscut condiționarea actului medical, ci doar că a primit bani după ce a prestat serviciile medicale respective. El a demisionat din funcțiile deținute la spital în noiembrie 2013, în urma unui scandal.
Își poate pierde și dreptul de a profesa
Noul Cod Penal, intrat în vigoare în februarie anul trecut, prevede, la capitolul „Agresiuni contra fătului”, în articolul 201, că întreruperea cursului sarcinii a cărei vârstă este mai mare de 14 săptămâni se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă fapta penală este comisă de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic.
Pacientele treceau întâi pe la cabinetul privat
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, ginecologul Ion Nica obișnuia să trimită pacientele care doreau să li se facă un avort, mai întâi la cabinetul privat de consultație din oraș, unde lucrează și soția lui. Clientele erau sfătuite să facă o ecografie, caz în care se stabilea exact vârsta sarcinii. Una dintre paciente, care avea o sarcină de 16 săptămâni - deci din punct de vedere legal nu putea să fie supusă intervenției chirurgicale de întrerupere a sarcinii, a și fost trecută în registrul cabinetului privat cu mențiunea: „sarcină de 16 săptămâni, în evoluție”. Femeia a fost trimisă în aceeași zi la biroul de la spital al doctorului Nica și avortul a fost provocat ilegal, spun surse apropiate anchetei.